Stiu ca s-a scris si se scrie mult pe tema asta a gandirii pozitive si ca ea este izvorul unei vieti sanatoase si frumoase. Eu nu mi-am controlat prea mult mintea, am lasat-o sa abereze linistita si sa se duca acolo unde dorea ea. Adica in cele mai negre previziuni. Sunt o panicarda, poate nu eu, dar mintea mea este sigur. Adica in momentul in care sa zicem aflu o veste mai putin buna (dar care totusi ar putea avea rezolvare), eu imediat intru parca intr-un vertij, adica mi se pare ca nu mai ies din starea aia, ca nimic nu are rezolvare. Si raman acolo cu totul, adica toata fiinta mea este prizoniera mintii mele panicarde. Si ma framant si ma chinui degeaba, caci, pana la urma, raspunsul nu e la noi, nu? Ci la Dumnezeu si oricat m-as da eu cu capul de toti peretii, nu pot schimba ceva.
Si uite asa sunt convinsa ca toata lasitatea asta a mintii mele m-a dus pe mine, cu toata fiinta mea, in diverse situatii de boala. Una din ele ar fi si eczema asta. Pe care o depasesc incet, incet cu ajutorul Apisului. Mai apare cateodata, dar nu e la fel de vorace si cateodata pleaca chiar singura, fara interventia Apisului. Dar, dupa cum v-am mai spus, am maini de expozitie acum, nu mai sunt ce-au fost prin primavara. Adevarul este ca Apisul sau poate ca toate sedintele cu doamna doctor homeopat m-au facut sa fiu mai linistita, mai increzatoare ca totul va fi bine. Nu sunt inca 100% gata sa infrunt orice, dovada fiind si bubitele care mai apar inca, dar clar e o imbunatatire a starii mele generale. Si treaba asta cu "Boala asta tu o produci" e spusa de homeopata mea care m-a scuturat bine de cateva ori si m-a pus pe drumul cel bun zic eu, adica acela al increderii (in mine, in viata, in ceea ce e frumos). Cea mai importanta fiind increderea in mine.
Asa ca aveti incredere ca se va rezolva, aveti incredere in voi si ascultati-va corpul, sufletul si mai putin mintea. Apoi, cu ceea ce simtiti, puteti sa dirijati mintea spre ganduri mai pline de speranta. La mine pare sa mearga.
