Imi iau o vacanta

Bagaje aproape gata, dus copil la soru-mea, liberi sa facem ce vrem. Dar am simtit un gol imens cand am intrat in casa si mi-am dat seama ca 10 zile n-o mai vad. De cand nu imi mai ajunge doar sotul pentru o vacanta reusita? Sper sa ne redresam pana maine si sa ne vina cheful de un concediu frumos si activ. Cert este ca acum suntem completi doar cu ea. E un sentiment nou si sunt convinsa ca asta e ultimul concediu pe care il facem fara ea.

Va pup si revin sa scriu dupa ce ma intorc.

Eczema e nesperat de bine, mai am doar cateva zone foarte mici intre degete cu bubite. Mainile sunt suple si catifelate ca odinioara. Fain, nu? Devin din ce in ce mai mult o fana a homeopatiei. Mi se pare ca e magie si v-o recomand cu caldura.

Cu cine vorbesc despre eczema?

Atunci cand nu mai am cu cine discuta despre o problema aparuta in viata mea, presupun ca ar trebui sa scriu pe blog. Azi dimineata nu mi-am dat seama de solutia asta si m-am enervat rau de tot de aparitia bubitelor mancacioase iarasi (dupa ce de joi pana ieri nu mai avusesem probleme mari cu ele, adica mai apareau dar nu mai era mancarimea intensa, plus ca mainile mele arata mai bine ca niciodata; chiar si acum). Azi dimineata mi s-a parut ca iar o iau de la capat si ca niciodata nu voi mai scapa de problema asta. Desi am spus si repet, situatia arata de 10 ori mai bine ca acum o luna de exemplu: pot sa imi indoi degetele, nu mai sunt asa de umflate, pielea si-a recapatat in mare parte supletea, mai sunt doar cateva zone pe degete care arata rau. Ar trebui sa vad partea asta buna a situatiei. Doar ca azi dimineata m-am enervat rau si nu am vazut partea buna si ma supar pe mine ca m-am enervat pe Ioana si am tipat la ea ca nu mananca. Si m-am simtit ca o mama rea care isi varsa nervii pe copilul nevinovat. Si asta doar din cauza faptului ca nu am cu cine vorbi despre supararea asta. Adica nu sunt multi oameni dintre prietenii mei cu care am vorbit despre eczema. Chiar daca scriu pe blog si e public si alti oameni pot afla oricand si oricat despre eczema mea, eu nu am discutat cu multi prieteni despre treaba asta. Ba mai mult, acum vreo 3 saptamani m-a intrebat o prietena de ce am mainile asa aspre (nu putea sa le vada ca eram la o nunta si era mai intuneric in sala) si i-am spus ca am facut o alergie la un detergent. De ce am ales sa ascund ce am? Poate pentru ca nu cred ca oamenii au timp si chef sa auda de boli si o eczema suna urat, se pot gandi la altele, la ciuperci, mai stiu eu la ce. Cert este ca o ascund. Cat se poate ascunde avand in vedere ca e "pusa pe masa", adica mai evidenta ca pe maini nu stiu unde ar putea fi (poate pe fata si sunt recunoscatoare ca nu am asa ceva).

Si si mai cert este ca atunci cand am o "cadere" si ma gandesc ca iar au aparut bubitele si ca nu mai scap de boala asta imi dau seama ca nu am cu cine vorbi despre problema asta. Daca discut cu sotul imi va spune "Hai, pui, sa schimbam doctorul, hai sa mergem la altcineva", oricum barbatii nu sunt niste interlocutori buni in situatii din astea, ei trebuie sa gaseasca o solutie. Nu pot sa discute doar, daca nu gasesc o solutie nu are rost atata vorba. Si mie imi place sa ma lamentez. Sau imi placea. Stau acum si ma gandesc ca nu am mai facut de foarte mult timp treaba asta. Poate e datorita remediilor pe care le iau sau pur si simplu pentru ca nu mai am cu cine discuta. Si atunci fiecare problema aparuta incerc s-o rezolv singura. Asa cum pot eu. Simt lipsa unei discutii cu cineva anume dar imi dau seama ca nu se mai poate, nu mai e timp de asa ceva. Eu am timp ca am doar un copil si ma descurc binisor zic eu, dar "umarul" pe care plang eu de obicei are deja doi copii si vorbim din joi in pasti. Asa ca va trebui sa ma descurc singura. Si apropo, doamna doctor m-a pus acum sa iau doua globule de Sulfur 15 ch. Vom vedea. 

Un scurt update la eczema

N-am mai scris de multicel deoarece am ramas pe acelasi remediu, Apis 30ch. In diverse combinatii: o doza pe zi sau trei doze pe zi, depinde cum considera doamna doctor dupa ce ii povesteam eu simptomele pe care le aveam. Acum nu mai iau deloc deoarece miercuri noaptea am avut iar un episod de mancarime intensa. Si doamna doctor a zis ca oprim Apisul si vedem ce se intampla.

Nu stiu daca Apisul a fost raspunsul la intrebare cert este ca ceva a rezolvat cu siguranta: am degetele flexibile, pot sa le indoi, nu mai sunt atat de umflate. Si e ok. Chiar si pielea arata binisor, dar trebuie sa asteptam sa vedem.

Hai, Irina, ca mai avem putin si scapam! :)



Nu, multumesc, fie-mea nu mananca biscuiti!

Cam asa raspund de fiecare data la "ofertele" pe care le primesc in parcuri sau la locurile de joaca de la bunici, mamici sau bone. Si, bineinteles, ca primesc doar priviri mirate si putin contrariate de refuzul meu.

Ca sa scap de eticheta de "nebuna cartierului", prietena mea m-a sfatuit sa le spun ca nu vreau sa manance Ioana ca sa nu ii strice pofta de mancare. Eu n-am fost atat de diplomata pana acum dar de acum, gata, voi scapa mai usor.

Da, fie-mea chiar nu mananca biscuiti. Nicidecum din comert si nici facuti de mine in casa. Adica nu le vad rostul, ea se ingrasa si din legume, fructe, carne, oua, iaurt, lapte, branza, nu ii mai trebuie si fainoase dulci, procesate cine stie cum si de catre cine. Nu, multumesc! Si nici cereale nu a mancat pana pe la 13 luni cand am vazut eu ca i-au dat premolarii si un molar si atunci m-am gandit ca e ok sa ii introduc si cerealele in alimentatie.

De ce spun de molari, ce legatura au cu cerealele? Am citit aici (este vorba de articolul meu de capatai pe care l-am citit acum un an inainte sa incep diversificarea Ioanei; am ramas fidela blogului Ralucai, are articole de bun simt si foarte bine documentate) ca pana la un an, de fapt pana cand micutilor nu le apar molarii, corpul uman nu secreta amilaza, o enzima responsabila cu digestia cerealelor. Asa ca cerealele nu sunt digerate cum trebuie, iar bebelusul se constipa sau are gaze sau pur si simplu il umflam cu cereale care nu ii aduc niciun beneficiu, sunt doar un balast.  Asa ca eu nu i-am dat cereale pana la aparitia maselutelor. Si acum ii dau din joi in pasti.

Ce sa mai spun de paine. Singura data cand i-am dat a fost acum doua saptamani cand fie-mea era deranjata la stomacel, avea scaune moi si nu am reusit s-o intaresc pe cale naturala decat cu paine prajita cu branzica de vaci. Si i-am dat paine de brutarie, e o brutarie de unde cumpara ai mei paine, care face o paine densa care a doua zi se intareste, adica pare mai naturala. Dar oricum nu i-am mai dat de atunci si nu simt ca are nevoie. Ea chiar mananca cat pot eu de sanatos sa ii dau.

Si daca eu nu mananc alimente procesate, gen biscuiti, pufuleti, ei de ce i-as da?

Asa ca, nu, multumesc!

Orasul meu

Atunci cand am plecat eu din Craiova ca sa ma mut in Bucuresti, adica in octombrie 2005, in Craiova nu existau oameni fara adapost (binecunoscutii homeless-i). Cel putin eu nu vazusem asa ceva pe strada. 

Prima data i-am vazut in Bucuresti, ma duceam spre serviciu si i-am vazut dormind pe niste cartoane pe trotuar pe Calea Victoriei. Mi s-a parut socant, era exact ca in filmele americane. Apoi, prin vara lui 2007, in weekendurile pe care le mai petreceam prin Craiova, am vazut un homeless si in orasul meu natal. Si de atunci sunt tot mai multi. Si mult mai multe masini. Ca nici masini prea multe nu erau in Craiova atunci cand am plecat.

Acum, ca m-am intors e plin de homeless-i si de masini. Homeless-ii stau la gunoaie si fac focul acolo, mai trag o dusca, mai discuta, culmea e ca discuta si cu fie-mea. Ma rog. N-am nimic cu ei, ba chiar imi pare tare rau de ei si mi se pare foarte trist ca s-au inmultit. Si ei, si masinile.