Cea mai frumoasa noapte din an...

...e chiar acum. Pentru mine. Mereu a fost. Un amestec de mister, de asteptare, de emotie. Chiar si dupa ce am aflat ca Mos Craciun cel care vine cu trasura trasa de reni nu exista, eu tot am asteptat cu emotie de copil dimineata ca sa ma duc la brad si sa imi deschid cadoul. Am stiut mereu ca e ceva acolo si pentru mine si, cum ador surprizele, de cele mai multe ori aceasta noapte devine o noapte aproape alba. Mai adorm, ma mai trezesc, bantui pe la pomul de Craciun sa vad daca a venit Mosul, fara a deschide cadoul bineinteles. Placerea asta mi-o pastrez pentru dimineata cand toti ai casei isi vor deschide cadourile. 

E al doilea an cu Ioana si e din ce in ce mai frumos deoarece ea devine tot mai constienta de frumusetea venirii lui Mos Craciun. Imi doresc ca si pentru ea, cum a fost si inca este pentru mine, aceasta noapte sa fie cea mai frumoasa din an, plina de emotie si bucurie.

Craciun Fericit tuturor!

Sa nu ramai Pacalici

Nu stiu cum am ajuns ieri sa joc Pacalici cu nepotica mea. A gasit ea la maica-mea un pachet vechi, ponosit, cu perechi lipsa din jocul asta si ne-am jucat impreuna. Si mi-am adus aminte de serile petrecute cu bunicii si cu soru-mea la Caciulata. Ciudat este ca am in minte pana si lumina ce cadea asupra paturilor lipite din camera de hotel si sunetul trenului care trecea la o anumita ora pe acolo si mi s-a facut dor de copilarie.

Am mai gasit si jocul de Marocco (un joc cu betigase din lemn) si ne-am jucat si din asta. Pe Marocco asta il jucam cu ai mei cand mergeam la Izvorul Muresului vara. Si culegeam alune din tufisuri, si treceam calea ferata ca sa ajungem pe dealuri, si mancam inghetata mai mult apa careia ii trebuiau doua cornete ca sa nu se prelinga pe degete...

Aveti idee unde as putea sa gasesc jocurile astea doua in stare mai buna? Ca oricat de dragi imi sunt cele gasite la mama, parca mi-as dori unele noi.

Vine politia... si nu face nimic!

In decurs de trei saptamani, niste HULIGANI i-au taiat lui taica-meu toate rotile la masina. Avem si un suspect principal, de fapt doi. 

Povestea e cam asa: taica-meu, ca un bun cetatean ce este, s-a apucat sa faca sesizare la primarie cum ca doi vecini au iesit cu proprietatea lor pe proprietatea publica si si-au instalat garduri pe terenul public. Una din vecine si-a ridicat chiar gard de beton, cealalta a fost mai modesta si s-a multumit cu unul din sarma. Cea cu gardul de beton avea ea niste relatii pe la primarie (cum se intampla in Romanica de obicei) si a prins tupeu de si-a ridicat ea gardul din beton pe un teren care nu e al ei! Taica-meu sesizari peste sesizari la primarie, mai ales ca el vrea sa vina si idiotii sa asfalteze strada (care strada se afla intro zona buna a Craiovei, e inconjurata numai de strazi asfaltate dar pe strada asta nimeni n-a venit cu asfaltarea). I-au trimis raspuns ca va fi cuprinsa in programul de asfaltari...asta acum un an. Intre timp, se pare ca sesizarile lui au ajuns si la altii decat la prietenii vecinei si i-a venit raspuns oficial de la primarie ca intr-adevar cele doua proprietati nu sunt chiar asa si ca li s-a pus in vedere celor doua sa isi darame gardurile, altfel vor fi actionate in judecata de catre primarie. BUUUUNNN, deci s-a dovedit ca cele doua sunt niste HOATE, adica au furat din bunul public.

Dar ce sa facem ca nici la o saptamana de la treaba asta lui taica-meu i-au taiat rotile de la masina. Pe toate! A chemat el politia, le-a povestit toata tarasenia si pe cine suspecteaza (pentru ca alti dusmani nu are), au dat ei frumos din umeri si n-au facut nimic. Au plecat asa cum au venit. Taica-meu si-a pus el camera pe gard si senzor de lumina in fata portii dar degeaba!

Deoarece azi noapte, pe la 2-3, doi indivizi mascati i-au taiat iar cauciucurile si i-au mai si vopsit masina! Chemat politia azi, dat declaratii, ridicat din umeri.

Adica avem de-a face cu niste hoate si cel mai probabil una din ele, daca nu amandoua, au trecut si la acte de intimidare si huliganism/vandalism dar in ROMANIA cea frumoasa nu te apara nimeni! Poate doar daca te omoara sa se strofoace cineva mai tare! Rusine politiei! Sincer, mi-e rusine ca traiesc in tara asta! Cu asemenea autoritati care sunt platite din banii mei sa ma apere, dar ei nu stiu decat sa bea cafele si sa fumeze tigari si care ridica din umeri cand o alta persoana iti face rau!

Mama si femeie

Nu stiu cat de razna am luat-o eu de cand am nascut-o pe Ioana, adica sunt convinsa ca m-am schimbat si 90% din discutiile cu mine sunt despre puericultura, dar nu ma consider chiar atat de nebuna incat sa vorbesc doar despre cat de minunata este Ioana si cat este de mirobolanta si etc. Nu e stilul meu sa imi ridic in slavi copilul, mai ales ca sunt convinsa ca pentru restul lumii chiar nu e asa. Da, este minunata si ei i-o spun in fiecare zi, si ii spun cat este de frumoasa si desteapta si iubita dar nu o spun si altora sa ii tampesc de cap. Asa ca nu cred ca am cazut in extrema asta a mamelor "nebune" care au uitat de ele si de tot si sunt "fascinate" de odraslele lor.

Dar da, chiar m-am schimbat la modul ca o pun pe ea pe primul loc si nu mi se pare ca imi sacrific viata mea daca stau si ma joc cu ea, sau ii citesc sau ne plimbam, sau am rabdare cand are "tantrumuri". Spun asta deoarece cunosc mame sau mame in devenire care nu inteleg de ce mai fac al doilea copil, ca nu isi imagineaza cum sa nu te mai pui pe tine pe primul loc, ca nu inteleg cum sa nu mai ai chef sa pleci in concediu fara copilul tau. Chiar vorbeam cu o prietena insarcinata care e aproape speriata de ideea de maternitate. Nu stiu cum  dar pe mine nu m-a speriat deloc ideea asta nici cand eram insarcinata cu Ioana, nici dupa. Eu am luat totul pas cu pas, cum a venit si nu mi s-a parut deloc, chiar deloc greu. Cateodata mi se pare plictisitor, adica e o rutina si am zile cand as vrea sa fac altceva dar apoi iar mi se pare frumos. E totul natural pentru mine.

Apropo e o moda acum sa ai un blog din asta mamicesc si sa vorbesti despre copil, despre cat esti tu de naturala ca mama, blah blah. Dar poate asta fac mamele din lumea intreaga, sunt mame inainte de toate si apoi femei. Ideea e sa nu uitam din femeia din noi, cred ca este foarte important sa impletesti cele doua notiuni ca sa n-o iei razna sau sa devii plictisitoare pentru toti ceilalti. Asta incerc eu acum sa nu uit de femeia din mine si sa imi aduc aminte ca eu sunt eu si ca da, sunt si mama, dar in primul rand sunt un om cu dorinte si visuri si nevoi.

Puhdistus

Tocmai am vazut un film care m-a impresionat foarte tare. Nu mi s-a mai intamplat de foarte mult timp sa ma "miste" un film. Si culmea este ca nu e american, ci estonian si finlandez. Si, in timp ce il priveam, chiar ma gandeam ca pana si estonienii fac filme mai bune ca ale noastre. Adica intr-un film romanesc astepti 10 ani pana termina Xulescu sa isi manance supa sau sa-si lege sireturile. Filmul asta "Puhdistus" (tradus "Renasterea") e bine realizat, bine jucat si seamana a film de secolul 21. Il recomand cu multa caldura. Eu l-am vazut pe Cinemax.

Ce mai face ea

Da, stiu, scriu rar si nici mie nu imi place asta. Sunt doar putin ocupata cu cautarile pentru mobila de bucatarie, faianta si alte mobile de prin noul apartament. Asa ca putinul timp pe care il am neocupat de fiica-mea il dedic acestor cautari.

Dar sunt datoare cu un mic update la eczema. De pe 29 septembrie pe 1 noiembrie nu a fost nevoie sa mai iau remediul. Nu mi-a aparut nimic pe degete. Pe 1 noiembrie am mai luat totusi o doza deoarece imi aparusera vreo 3-4 bubite pe un deget. Si atat. Si m-am gandit sa iau. Vad ca sunt ok acum, sa vedem mai departe. Doamna doctor mi-a spus ca va trebui sa iau atata timp cat va fi nevoie. O sa iau, ce sa fac, sper doar sa ma organizez/echilibrez eu mai bine ca fiinta si sa nu  mai fie nevoie sa le iau, la un moment dat.

V-am pupat.

Bolile le producem noi

Stiu ca s-a scris si se scrie mult pe tema asta a gandirii pozitive si ca ea este izvorul unei vieti sanatoase si frumoase. Eu nu mi-am controlat prea mult mintea, am lasat-o sa abereze linistita si sa se duca acolo unde dorea ea. Adica in cele mai negre previziuni. Sunt o panicarda, poate nu eu, dar mintea mea este sigur. Adica in momentul in care sa zicem aflu o veste mai putin buna (dar care totusi ar putea avea rezolvare), eu imediat intru parca intr-un vertij, adica mi se pare ca nu mai ies din starea aia, ca nimic nu are rezolvare. Si raman acolo cu totul, adica toata fiinta mea este prizoniera mintii mele panicarde. Si ma framant si ma chinui degeaba, caci, pana la urma, raspunsul nu e la noi, nu? Ci la Dumnezeu si oricat m-as da eu cu capul de toti peretii, nu pot schimba ceva.

Si uite asa sunt convinsa ca toata lasitatea asta a mintii mele m-a dus pe mine, cu toata fiinta mea, in diverse situatii de boala. Una din ele ar fi si eczema asta. Pe care o depasesc incet, incet cu ajutorul Apisului. Mai apare cateodata, dar nu e la fel de vorace si cateodata pleaca chiar singura, fara interventia Apisului. Dar, dupa cum v-am mai spus, am maini de expozitie acum, nu mai sunt ce-au fost prin primavara. Adevarul este ca Apisul sau poate ca toate sedintele cu doamna doctor homeopat m-au facut sa fiu mai linistita, mai increzatoare ca totul va fi bine. Nu sunt inca 100% gata sa infrunt orice, dovada fiind si bubitele care mai apar inca, dar clar e o imbunatatire a starii mele generale. Si treaba asta cu "Boala asta tu o produci" e spusa de homeopata mea care m-a scuturat bine de cateva ori si m-a pus pe drumul cel bun zic eu, adica acela al increderii (in mine, in viata, in ceea ce e frumos). Cea mai importanta fiind increderea in mine.

Asa ca aveti incredere ca se va rezolva, aveti incredere in voi si ascultati-va corpul, sufletul si mai putin mintea. Apoi, cu ceea ce simtiti, puteti sa dirijati mintea spre ganduri mai pline de speranta. La mine pare sa mearga.

Cand se termina o prietenie?

Ma preocupa de ceva vreme intrebarea asta. Si nu pentru ca mi s-ar termina vreo prietenie chiar in acest moment. De fapt nici nu cred ca este un moment anume cand se termina o prietenie. Sunt poate mai multe momente in care iti dai seama ca esti din ce in ce mai indepartat de celalalt, dar treci peste, nu bagi de seama si ajungi peste un oarecare timp sa iti dai seama ca esti de-a dreptul la celalalt capat al Pamantului fata de persoana respectiva ca sentimente, trairi, experiente.

O ruptura de genul asta am resimtit eu cand m-am mutat la Bucuresti si m-am indepartat de toti prietenii din Craiova. Chiar de toti, mai putin de o persoana. Culmea este ca dupa ani, am reluat legatura cu doua dintre acele persoane si a fost totul ca la inceput, cum zic eu destul de "cliseist" era "meant to be" sa ma inteleg cu acele persoane. Dar ceilalti s-au pierdut ca un fum. Poate mai vorbesc din cand in cand cu ei, foarte rar, dar simt ca nu mai am ce vorbi cu persoanele respective, desi erau vremuri cand imi petreceam ore intregi in compania lor fara sa resimt plictisul. Acum am momente in conversatia cu ele cand simt ca nu mai stiu ce subiecte sa abordez si dialogul il incep cu ceva de genul "Si, ce mai fac copiii?" Penibil. Si nu, nu este numai vina mea, ci este vina conjuncturilor in care suntem prinsi. Pentru ca probabil m-am imprietenit cu ei din cauza conjuncturii de la vremea respectiva si o alta conjunctura m-a facut sa pierd legatura cu ei dupa cativa ani. Nu am decat cativa "meant to be". Persoane pe care le-am pastrat in viata mea indiferent de conjunctura. Si ma bucura treaba asta, ca am aproape din fiecare etapa a vietii mele, pe cineva care a ramas.

Cert este ca m-a durut ruptura cu cativa, n-am inteles-o cu altii (chiar acum am una pe care nu o inteleg) dar mi-am dat seama ca viata e mereu NOUA, proaspata si aduce oameni noi, oameni ai conjuncturii mele de azi, oameni care maine pot sa nu mai fie, sa dispara, dar care azi imi sunt de ajuns.

Imi doresc sa nu mai pierd din prieteni pe drum, desi conjuncturile astea ma schimba atat pe mine, cat si pe ei si poate directiile schimbarii nu corespund si atunci e gata ruptura. Eu imi doresc multe :)

La locul de joaca

N-am mai scris de mult timp deoarece am fost plecati in concediu, ne-am plimbat, relaxat dar am si obosit. Si azi am zis sa reluam iesirile la locurile de joaca. Ca sa nu piarda pitica contactul cu viata sociala :)). Nu stiu daca stiti, daca nu va zic eu, locurile de joaca din Craiova sunt de groaza: nisip plin de mucuri de tigara, coji de seminte peste tot, caini vagabonzi. Mi se pare ca o duc la locul cu gunoi, nu la un loc de joaca. Basca, toate leaganele, balansoarele si toboganele rupte si vai de mama lor. Si nu, nu tine in totalitate de autoritati (desi ar putea sa adune cainii de pe strazi si sa mai faca curat din cand in cand si la locurile de joaca), ci tine de oameni, de cei care vin acolo, de adolescentii care se suie pe tobogane seara, sau se dau in leagane. Ma rog, din punctul meu de vedere chiar sunt o bataie de joc locurile astea de joaca.

Dar nu neaparat despre asta vroiam sa va vorbesc, ci despre altceva ce m-a facut sa rad in sinea mea. Primul lucru pe care l-am observat mergand la locul de joaca a fost ca fie-mea era cea mai sumar imbracata, adica in blugi (lungi, acasa am avut o dilema daca sa nu ii iau scurti, dar eu mi-am luat blugi lungi am zis ca ii iau si ei la fel) si un tricou. Afara, o zi senina de toamna, adica destul de caldut. Ceilalti copii, toti mai mari ca fie-mea sau de aceeasi varsta, erau si cu un hanorac deasupra, plus baticut sau chiar caciulita pe cap. Mi-am zis in sinea mea, iar e fie-mea mai dezbracata decat altii. Ne dam noi in balansoar, in tobogan si mergem si la leagan. Langa noi, vine o fetita pe care tocmai o luasera bunicile de la gradinita. O fetita destul de mare, sa zic de vreo 5 ani. Una din bunici ii zice celeilalte: "Pune-i, draga, camasa (cu maneca lunga) si inchide-o la gat sa nu raceasca". Se executa celalalta bunica, iar apoi in timp ce mai discutau despre meniul de la gradi, o aud iar pe bunica grijulie zicand "Nu o da asa de tare ca se face vant si raceste!" WOW!!! Asta a fost chiar tare! Si dupa o pauza oarecare, de data asta catre fetita "Si inchide gura ca intra aer rece si te doare in gat!". Mi-am zis "Hait, astea toate gandesc asa!". Eu clar sunt din alt film.

Fuseram pe la munte

Am fost la munte weekendul asta. Prin Fagaras, pe langa Sibiu, Complex Albota. Foarte fain, copila din dotare a avut distractii pe masura, doua locuri de joaca mai mult decat ofertante, groapa preferata de nisip, o pastravarie cu multi pastravi simpatici iar parintii au mancat pe rupte. Buna mancarea, lucru care se putea observa si dupa hoardele care populau zona in timpul pranzului. Era plina locatia de mancaciosi veniti din imprejurimi. Aer curat, liniste. Noua ne-a placut!

Eczema face bine atata timp cat ma tin departe de detergenti. Am observat ca daca exagerez cu spalatul vaselor, imi reapar mancarimile. Nu atat de rele si sa ne intelegem mai sunt doua trei bubite, culmea la primul deget afectat de eczema inca de la inceput. Atat, nu mai am maini de monstrulet. Iau o doza din remediu si gata, sunt ca noua. Dar o sa incerc sa stau cat mai departe de spalat, de detergenti. Sotul a preluat sarcina asta, si ma pot lauda ca am un sot de nota 10.

Va pup, noapte buna!

Bucataresc

In ultimul timp nu prea ma pot lauda cu multe lucruri facute. V-am mai spus, e vara si eu sunt intro vacanta eterna parca. Adica lenevesc (atat timp cat ma lasa fie-mea) si lenevesc si timpul trece si mi se pare ca n-am facut nimic. Ce e drept weekendul asta am fost "ocupata", adica am gatit. Pentru cine ma cunoaste stie ca eu habar n-am sa gatesc si ca nu ma ocup cu treaba asta in mod curent. Adica nu mi se pare interesant sa imi petrec timpul in jurul oalelor.

Ei, weekendul asta a fost o exceptie. Adica si sambata si duminica dimineata eu le-am petrecut bucatarind. Sambata am facut ceva usor adica pui cu legume la cuptor dar mi s-a parut ca tine o vesnicie toata treaba asta, mai ales ca am tinut tava la cuptor cel putin doua ore. Adevarul ca au iesit asa cum ne place noua, adica mai crocante, bine facute. Delicios, ce sa mai , barbatu-meu a fost in al noualea cer.

Duminica am trecut la somon la cuptor cu sos de mustar si vin, cu legume la tigaia dubletta si cu salata verde cu lamaie si ulei de masline. Asta a durat si mai putin si a fost si mai delicios. Reteta am luat-o de aici si a fost absolut delicioasa. Si foarte simpla, v-am spus.

Azi fac paste carbonara. Clar se intampla ceva cu mine ca gatesc. Mai ales ca indeletnicirea asta e pentru altii, niciodata pentru mine. Dar bietul barbatu-meu profita acum cat pentru tot anul :D.

Duceti-va la un medic homeopat!

Stiu ca e usor sa vezi pe blogul meu ca eu am scapat cu Apis de eczema cea nabadaioasa si sa te duci fuguta la o farmacie homeopata sa iei remediul si sa il aplici fara un consult de specialitate. Poate ca asa as fi facut si eu in disperare de cauza si de lehamite sa ma mai duc la inca un doctor. Eu blogul asta l-am creat deoarece despre eczema dishidrozica nu erau informatii destule pe net, adica marea majoritate a oamenilor incercau varianta clasica cu creme si solutii locale prescrise sau nu de un medic dermatolog. Ori eu nu cred in dermatologie in cazul eczemelor si am vrut sa vad daca homeopatia e raspunsul. Si a fost, pentru mine a fost. Dupa multe incercari si o oarecare rabdare si a mea si a doctoritei mele, a reusit sa gaseasca REMEDIUL POTRIVIT MIE. Mie de asta imi e frica, ca oamenii nu inteleg ca au nevoie de un specialist homeopat care sa ii indrume sa gaseasca remediul potrivit fiecaruia. Eu nu pot sa scriu pe blog decat despre remediul care a mers la mine. Imi pare rau cand vad ca unii oameni incearca sa se "automedicheze". Va rog, nu mai faceti asta si mergeti la un specialist. Eu nu sunt specialista si nici nu am pretentii a fi. Cu aceasta postare vreau sa intelegeti ca nu sunt responsabila pentru orice gest iresponsabil facut de altcineva. Chiar nu vreau sa am pe nimeni pe constiinta.

Sa mergem la Eurovision

Am vazut de curand pe VH1 un videoclip cu melodia care a castigat Eurovisionul anul asta. Mie nu mi-a placut melodia cand am ascultat-o in concurs dar acum mi s-a parut chiar comestibila. Nu e ceva nemaipomenit sa iti ramana in minte (bine, mie mi-a ramas :D) si sa vrei sa o pui pe un CD sa asculti in masina, dar merge. Adica fata de Ouatu ala al nostru sau cum naibii o cheama pe aratarea care "a reprezentat Romania", ca nu stiu daca era barbat sau femeie, melodia Danemarcei e divina. Mi se pare asa penibil ca am ajuns sa trimitem o asemenea creatura dubioasa sa ne reprezinte cand industria noastra muzicala chiar scoate piese bune, unele chiar foarte bune (nu ma refer ca ar fi opere de arta, sunt piese usoare, de vara, dar nici la Eurovision nu trebuie sa te prezinti cu cine stie ce arta). Ma consolez doar cu gandul ca nu suntem singurii penibili. Si Anglia, si Franta, si Spania trimit penibili sa ii reprezinte. Si alte tari la fel. Sunt convinsa ca daca Anglia ar fi trimis-o pe Adele cu vreun hit de al ei, ar fi castigat. Dar probabil ca o vor trimite peste 50 de ani cand va fi terminata din punct de vedere muzical.

Chiar nu inteleg de ce lumea isi bate joc de concursul asta. Ar putea fi ceva placut. Si la anul o sa tin cu Romania, doar ca sper sa trimita si ei melodii mai normale la cap.

A te "bucuresteni"

De prin anul IV de facultate a inceput sa-mi placa Bucurestiul. De fapt eu din anul I mi-as fi dorit sa ma transfer la Bucuresti dar cu adevarat a inceput sa imi placa in anul IV. Si am facut totul pentru a ma duce acolo. Nu pentru un job mult mai bun sau pentru posibilitatile nemaintalnite de acolo ci pur si simplu pentru ca adoram aerul boem al Bucurestiului. Adoram viata, nelinistea, multimea, furnicareala, totul era pe placul meu. Si mai ales plimbarile prin centrul orasului, cafenelele, diminetile de primavara. Sincer si acum imi plac la fel de mult toate astea desi m-am intors de un an jumatate in Craiova. 

 

Ce nu-mi place e altceva care nu are nicio legatura cu bietul oras ci cu oamenii de acolo. Cumva parca le spala creierii orasul asta. Lucrul asta mi s-a intamplat si mie in cei 6 ani petrecuti acolo dar eu nu vedeam asta. Nu aveam cum s-o vad, asa cum presupun ca nici oamenii astia afectati de Bucuresti nu vad asta. Daca vii din "provincie" (cum spun toti acolo despre restul tarii, parca restul tarii ar fi un gunoi imens; culmea este ca dupa cativa ani petrecuti acolo, chiar si cei veniti din provincie gandesc asa) si te asezi in Bucuresti, prinzi un job bun, ce sa mai GATA! ti se pare ca restul tarii e "la tara", ca n-ai nicio sansa daca stai in Craiova sau Piatra Neamt sau mai stiu eu ce oras. Exceptie poate face Constanta, Brasovul, Sibiul, orase din astea care li se par lor, "bucurestenitilor", ca ar mai avea un oarece potential, dar nu prea mare. Bucurestiul e cel mai tare! Eu nu zic ca nu e asa din punct de vedere economic, departe de mine gandul asta, chiar cred ca e cel mai rasarit oras, dar de aici pana la a desconsidera restul tarii mi se pare mult. Si asta o fac prieteni de ai mei mutati la "marele oras" si mi se intoarce stomacul pe dos cand aud expresii de genul "aici la Bucuresti" (dupa asta urmeaza ceva de genul "doctorii sunt mai smecheri" sau "programatorii au mai multi bani" sau altele). O fi adevarat, nu stiu, dar taci naibii din gura si vezi-ti de viata ta! Nu jigni restul tarii ca de acolo cred ca vine 80% din populatia Bucurestiului (daca nu ei, cel putin parintii lor sigur). Putini sunt adevaratii bucuresteni. Restul sunt "bucuresteniti" cu aere si talente. Repet si eu am fost in categoria asta si sincer ma bucur enorm ca am scapat de feelingul asta de superioritate care nu poate sa iti aduca nimic bun.

 

Pana una alta eu ma bucur enorm ca m-am intors, nu atat pentru mine cat pentru Ioana. Altfel ar fi condamnata sa isi petreaca toata copilaria claustrata intrun apartament de bloc comunist din Bucuresti, undeva pe la etajul 7-8 al unui turn, intro intersectie aglomerata in loc sa se bucure de dimineti linistite in curtea bunicilor sau de dupa-amiezi petrecute printre tufele de zmeura si capsune de la matusa din curte. N-ar fi cunoscut dragostea bunicilor decat in weekenduri sau poate in vacantele de vara (desi acum nu mai e la moda sa iti lasi copiii la bunici), asa are parte de ea zilnic asa cum ar si trebui.

 

Asa ca "bucurestenitilor" stati voi acolo ca noua ne e bine aici! Nu o sa zic mai bine pentru ca eu nu mai sunt ca voi!

Sunt inca in vacanta

E vara si ma simt ca in copilarie in vacanta de vara. Cu zile care au acelasi ritm si care trec foarte repede, cu o relaxare iesita din comun si cu un mare chef de leneveala. Se vede doar ca nici nu mai scriu pe blog. Ne-am mutat pentru o saptamana la soru-mea la casa ca sa avem grija de caini si flori in lipsa lor, ei fiind plecati in concediu. Si chiar ma simt in vacanta desi soru-mea sta in acelasi oras la cateva strazi distanta de mine. Dar am o lene in mine de nici mie nu imi vine sa cred.

Referitor la eczema am mai luat acum o saptamana, mai precis vinerea trecuta o doza de Apis 30 (la indicatiile homeopatei care a spus ca la doua saptamani ar trebui sa mai iau o doza), dar sincer mie mi s-a parut ca dupa doza aia mi-au aparut mai multe bubite si ma mancau mai mult degetele decat o fac acum cand nu mai iau nimic. Trebuie sa vorbesc iar cu homeopata si sa ii spun treaba asta. Dar degetele arata bine! Adica pot iesi cu ele in lume fara sa imi fie teama ca cineva ar putea observa ceva. Eu stiu ca nu sunt 100% refacute dar altcineva nu si-ar da seama. Asa ca inca o data pentru bolile astea enervante cum este eczema recomand homeopatia.

Va pup! Ma duc sa lenevesc in continuare.

Sentiment matern

Pare un cliseu dar chiar simt altfel de cand sunt mama. De exemplu am vazut un film pe timpul cat eram insarcinata cu Ioana, deci nu aveam cine stie ce feelinguri de mama (privind in urma imi dau seama ca mai deloc chiar). Adica, cel putin pentru mine, a fost o vrajeala faza cu dezvoltatul iubirii inca de cand e in burta bebele, vai ce perioada mirifica e perioada de gravida, ce frumos, inaltator etc este. Pentru mine nu a fost deloc asa. Si nu ca as fi vreo mama denaturata, ci pur si simplu la mine a nascut sentimentul asta de iubire in alt moment. Cred ca nici in clipa cand am vazut-o prima data (eu fiind cu burta deschisa pe masa de operatii) nu m-a impresionat cine stie ce. am fost fericita doar ca e ok, dar stiu sigur ca m-am surprins in momentul cand eram la terapie intensiva ca ma gandeam la cum sa scap EU mai repede de acolo, dar nu aveam nicio curiozitate referitoare la Ioana. Probabil ca iubirea a aparut in alt moment, eu consider ca atunci cand am tinut-o prima data aproape de inima mea sau poate atunci cand a supt pentru prima data, cert este ca atunci cand am iesit cu ea din spital o iubeam. Ei, tocmai iubirea asta ma face acum sa simt altfel.

 

Ziceam de filmul pe care l-am vazut atunci cand eram insarcinata, un film cu Russell Crowe, in care e vorba despre cum reuseste el s-o scoata pe nevasta-sa din inchisoare, ea fiind acuzata pe nedrept de uciderea sefei sale si inchisa timp de trei ani de zile. Prima data cand l-am vazut nu m-a impresionat deloc, chiar nu mi-a placut. Acum insa, l-am revazut acum o saptamana si mi-a placut tare mult. Mi-a placut si m-a impresionat si ma tot gandeam la baietelul lor care avea 3 ani atunci cand o inchisesera pe mama lui si ce simtea el, cum se gandea el ca mami il abandonase. M-a impresionat tare mult treaba asta. Si toate filmele cu copii ma impresioneaza tare mult. Ce sa mai zic de povesti reale cu copii. Am devenit o smiorcaitoare fara seaman de cand sunt mama. Privesc cam totul prin prisma relatiei mele cu fetita mea.

 

Pare cliseu, pentru fetele tinere si fara ganduri de copii inca sunt convinsa ca par prostii de baba. Dar asta e, asa simt eu acum, totul e legat de Ioana si nu e rau deloc (zic eu :D).

Inapoi la treaba

Desi vacanta mea s-a terminat de o saptamana, nu mi-am gasit timp sau poate chef sa scriu. Dar astazi am zis GATA! cu leneveala, ne apucam iar de treaba :). De cand am venit, mi-am reintrat foarte repede in indeletnicirile zilnice de genul plimbarilor cu Ioana prin parc, jocurilor cu aceeasi frumoasa fetita, adormitul la pranz, mesele etc. Partea frumoasa a jobului de a fi mama. Si chestia asta imi ocupa toata ziua. Seara mai am ragaz pentru mine cel mult doua ore intre 9.30-10 cand o culc pe ea pana pe la 12 cand trag de mine sa ma duc la somn deoarece a doua zi mandra e in picioare pe la 6-6.30 si eu morocanoasa.

 

Chiar ma simt ca la job! E acelasi sentiment de rutina dar e o rutina frumoasa, adica n-as da-o pe niciun job din lumea asta oricat de banos ar fi!

 

Apropo de eczema, n-a fost niciodata mai bine, mai ales ca de doua saptamani n-am mai luat niciun remediu nimic si imi mai apar bubite din cand in cand, mancacioase ca de obicei, dar trec repede far incidente majore. Oricum azi imi reiau vizitele la medicul meu homeopat sa vedem ce strategie mai adoptam.

 

Asa ca de azi sunt official "back in business"!

Imi iau o vacanta

Bagaje aproape gata, dus copil la soru-mea, liberi sa facem ce vrem. Dar am simtit un gol imens cand am intrat in casa si mi-am dat seama ca 10 zile n-o mai vad. De cand nu imi mai ajunge doar sotul pentru o vacanta reusita? Sper sa ne redresam pana maine si sa ne vina cheful de un concediu frumos si activ. Cert este ca acum suntem completi doar cu ea. E un sentiment nou si sunt convinsa ca asta e ultimul concediu pe care il facem fara ea.

Va pup si revin sa scriu dupa ce ma intorc.

Eczema e nesperat de bine, mai am doar cateva zone foarte mici intre degete cu bubite. Mainile sunt suple si catifelate ca odinioara. Fain, nu? Devin din ce in ce mai mult o fana a homeopatiei. Mi se pare ca e magie si v-o recomand cu caldura.

Cu cine vorbesc despre eczema?

Atunci cand nu mai am cu cine discuta despre o problema aparuta in viata mea, presupun ca ar trebui sa scriu pe blog. Azi dimineata nu mi-am dat seama de solutia asta si m-am enervat rau de tot de aparitia bubitelor mancacioase iarasi (dupa ce de joi pana ieri nu mai avusesem probleme mari cu ele, adica mai apareau dar nu mai era mancarimea intensa, plus ca mainile mele arata mai bine ca niciodata; chiar si acum). Azi dimineata mi s-a parut ca iar o iau de la capat si ca niciodata nu voi mai scapa de problema asta. Desi am spus si repet, situatia arata de 10 ori mai bine ca acum o luna de exemplu: pot sa imi indoi degetele, nu mai sunt asa de umflate, pielea si-a recapatat in mare parte supletea, mai sunt doar cateva zone pe degete care arata rau. Ar trebui sa vad partea asta buna a situatiei. Doar ca azi dimineata m-am enervat rau si nu am vazut partea buna si ma supar pe mine ca m-am enervat pe Ioana si am tipat la ea ca nu mananca. Si m-am simtit ca o mama rea care isi varsa nervii pe copilul nevinovat. Si asta doar din cauza faptului ca nu am cu cine vorbi despre supararea asta. Adica nu sunt multi oameni dintre prietenii mei cu care am vorbit despre eczema. Chiar daca scriu pe blog si e public si alti oameni pot afla oricand si oricat despre eczema mea, eu nu am discutat cu multi prieteni despre treaba asta. Ba mai mult, acum vreo 3 saptamani m-a intrebat o prietena de ce am mainile asa aspre (nu putea sa le vada ca eram la o nunta si era mai intuneric in sala) si i-am spus ca am facut o alergie la un detergent. De ce am ales sa ascund ce am? Poate pentru ca nu cred ca oamenii au timp si chef sa auda de boli si o eczema suna urat, se pot gandi la altele, la ciuperci, mai stiu eu la ce. Cert este ca o ascund. Cat se poate ascunde avand in vedere ca e "pusa pe masa", adica mai evidenta ca pe maini nu stiu unde ar putea fi (poate pe fata si sunt recunoscatoare ca nu am asa ceva).

Si si mai cert este ca atunci cand am o "cadere" si ma gandesc ca iar au aparut bubitele si ca nu mai scap de boala asta imi dau seama ca nu am cu cine vorbi despre problema asta. Daca discut cu sotul imi va spune "Hai, pui, sa schimbam doctorul, hai sa mergem la altcineva", oricum barbatii nu sunt niste interlocutori buni in situatii din astea, ei trebuie sa gaseasca o solutie. Nu pot sa discute doar, daca nu gasesc o solutie nu are rost atata vorba. Si mie imi place sa ma lamentez. Sau imi placea. Stau acum si ma gandesc ca nu am mai facut de foarte mult timp treaba asta. Poate e datorita remediilor pe care le iau sau pur si simplu pentru ca nu mai am cu cine discuta. Si atunci fiecare problema aparuta incerc s-o rezolv singura. Asa cum pot eu. Simt lipsa unei discutii cu cineva anume dar imi dau seama ca nu se mai poate, nu mai e timp de asa ceva. Eu am timp ca am doar un copil si ma descurc binisor zic eu, dar "umarul" pe care plang eu de obicei are deja doi copii si vorbim din joi in pasti. Asa ca va trebui sa ma descurc singura. Si apropo, doamna doctor m-a pus acum sa iau doua globule de Sulfur 15 ch. Vom vedea. 

Un scurt update la eczema

N-am mai scris de multicel deoarece am ramas pe acelasi remediu, Apis 30ch. In diverse combinatii: o doza pe zi sau trei doze pe zi, depinde cum considera doamna doctor dupa ce ii povesteam eu simptomele pe care le aveam. Acum nu mai iau deloc deoarece miercuri noaptea am avut iar un episod de mancarime intensa. Si doamna doctor a zis ca oprim Apisul si vedem ce se intampla.

Nu stiu daca Apisul a fost raspunsul la intrebare cert este ca ceva a rezolvat cu siguranta: am degetele flexibile, pot sa le indoi, nu mai sunt atat de umflate. Si e ok. Chiar si pielea arata binisor, dar trebuie sa asteptam sa vedem.

Hai, Irina, ca mai avem putin si scapam! :)



Nu, multumesc, fie-mea nu mananca biscuiti!

Cam asa raspund de fiecare data la "ofertele" pe care le primesc in parcuri sau la locurile de joaca de la bunici, mamici sau bone. Si, bineinteles, ca primesc doar priviri mirate si putin contrariate de refuzul meu.

Ca sa scap de eticheta de "nebuna cartierului", prietena mea m-a sfatuit sa le spun ca nu vreau sa manance Ioana ca sa nu ii strice pofta de mancare. Eu n-am fost atat de diplomata pana acum dar de acum, gata, voi scapa mai usor.

Da, fie-mea chiar nu mananca biscuiti. Nicidecum din comert si nici facuti de mine in casa. Adica nu le vad rostul, ea se ingrasa si din legume, fructe, carne, oua, iaurt, lapte, branza, nu ii mai trebuie si fainoase dulci, procesate cine stie cum si de catre cine. Nu, multumesc! Si nici cereale nu a mancat pana pe la 13 luni cand am vazut eu ca i-au dat premolarii si un molar si atunci m-am gandit ca e ok sa ii introduc si cerealele in alimentatie.

De ce spun de molari, ce legatura au cu cerealele? Am citit aici (este vorba de articolul meu de capatai pe care l-am citit acum un an inainte sa incep diversificarea Ioanei; am ramas fidela blogului Ralucai, are articole de bun simt si foarte bine documentate) ca pana la un an, de fapt pana cand micutilor nu le apar molarii, corpul uman nu secreta amilaza, o enzima responsabila cu digestia cerealelor. Asa ca cerealele nu sunt digerate cum trebuie, iar bebelusul se constipa sau are gaze sau pur si simplu il umflam cu cereale care nu ii aduc niciun beneficiu, sunt doar un balast.  Asa ca eu nu i-am dat cereale pana la aparitia maselutelor. Si acum ii dau din joi in pasti.

Ce sa mai spun de paine. Singura data cand i-am dat a fost acum doua saptamani cand fie-mea era deranjata la stomacel, avea scaune moi si nu am reusit s-o intaresc pe cale naturala decat cu paine prajita cu branzica de vaci. Si i-am dat paine de brutarie, e o brutarie de unde cumpara ai mei paine, care face o paine densa care a doua zi se intareste, adica pare mai naturala. Dar oricum nu i-am mai dat de atunci si nu simt ca are nevoie. Ea chiar mananca cat pot eu de sanatos sa ii dau.

Si daca eu nu mananc alimente procesate, gen biscuiti, pufuleti, ei de ce i-as da?

Asa ca, nu, multumesc!

Orasul meu

Atunci cand am plecat eu din Craiova ca sa ma mut in Bucuresti, adica in octombrie 2005, in Craiova nu existau oameni fara adapost (binecunoscutii homeless-i). Cel putin eu nu vazusem asa ceva pe strada. 

Prima data i-am vazut in Bucuresti, ma duceam spre serviciu si i-am vazut dormind pe niste cartoane pe trotuar pe Calea Victoriei. Mi s-a parut socant, era exact ca in filmele americane. Apoi, prin vara lui 2007, in weekendurile pe care le mai petreceam prin Craiova, am vazut un homeless si in orasul meu natal. Si de atunci sunt tot mai multi. Si mult mai multe masini. Ca nici masini prea multe nu erau in Craiova atunci cand am plecat.

Acum, ca m-am intors e plin de homeless-i si de masini. Homeless-ii stau la gunoaie si fac focul acolo, mai trag o dusca, mai discuta, culmea e ca discuta si cu fie-mea. Ma rog. N-am nimic cu ei, ba chiar imi pare tare rau de ei si mi se pare foarte trist ca s-au inmultit. Si ei, si masinile.

Parcul nostru al tuturor

Ca de obicei, in fiecare dimineata, imi plimb odorul prin parc. Parcul Romanescu din Craiova. Un parc foarte frumos, mare si destul de ingrijit. Adica am avut placuta surpriza sa constat ca aleile sunt maturate si udate in fiecare dimineata. Iarba e tunsa. Ce sa mai, e ingrijit. Dar ce ne facem cu semintarii? Eu parca nu am vazut niciodata niciunde atatia semintari ca in parcul asta. Pur si simplu merg si mananca seminte si normal ca scuipa pe jos cojile. Ba mai mult, cred ca e o traditie de se transmite din tata in fiu, altfel nu imi explic cum poti sa iti duci copiii (3 la numar erau) in parc si toata familia de la mama, tata si copiii in cauza sa moflaie seminte si sa scuipe cojile pe jos. Rusinica, ce sa mai! Ma deprima prostia si nesimtirea omeneasca.

Ca sa inchei totusi intro nota mai vesela, astazi de dimineata am simtit pentru prima data mirosul teilor infloriti, era o minune in parcul proaspat maturat si udat. Foarte frumos!

Update la eczema: dupa ce Rhus venenata mai mult mi-a facut coji pe degete, am revenit la vechea iubire Apis 30 care le reface incet incet pe dragele mele manute. Sa vedem cat dureaza si minunea asta!

Update

Ploua. In sfarsit, ploua. SI aerul parca a prins viata.

N-am mai scris de ceva vreme deoarece saptamana trecuta am fost ocupata in clipele mele de repaus de la I., de cautari pentru cazare in Grecia. Si dupa ce am scris la vreo 20 de vile, apartamente sau studiouri, ne-am hotarat intrun final si am batut palma cu nenea grecu si gata! avem si deplasarea la mare cu I asigurata.

Bine, am avut si poate inca am (desi nu vreau sa ma mai gandesc la asta) unele emotii legate de albinele si mai ales viespile carnivore din Thassos. Care cica ar fi din plin in perioada in care mergem noi, adica septembrie. Sper sa nu fie cazul. Sau mai precis sper sa nu fim muscati niciunul din noi. In primul rand imi este de I, deoarece nu stiu cat de alergica este (iar acolo pe insula nu stiu cat de bine sunt ei echipati ca si cabinete medicale) iar apoi de mine deoarece am mai avut un episod de mana umflata din cauza de albina in studentie la marea noastra cea mare. 

Asa ca am avut unele retineri sa rezerv, dar apoi am zis asta e!, imi place vila, imi place insula, sper din tot sufletul sa scapam teferi :D.

In rest, sunt tot pe Apis (apropo de albine, cica e facut din venin de albina) si mainile sunt flexibile, pot indoi degetele, mai sunt inca umflate fata de normal, si imi mai apar vezicule cu un prurit enervant. Continuam cu Apis 30 inca vreo 2 zile. Apoi mai vedem, doamna doctor mi-a dat deja urmatorul remediu pe lista si anume Rhus venenata (comandat din Austria si mult asteptat acum 2 saptamani cand eram cu mainile in pioneze).

Nu mi-am pierdut si nici nu vreau sa imi pierd speranta ca voi scapa :)

Apis sau nu apis?

Asta e intrebarea. Daca asta e raspunsul la rugaciunile mele. Cat de cat pare a fi. Nu numai ca mainile arata mult mai bine si s-au mai dezumflat si curatat dar eu ma simt mai bine, mai calma, mai echilibrata.

Apis sa fie! (vreau sa sper ca asta e raspunsul)

Vacanta cu Ioana

Daca tot mai e putin si eu cu tati plecam in concediul nostru prin Benelux, am inceput si cautarile intense pentru concediul in trei, adica impreuna cu Ioana, din septembrie.

Vrem sa mergem la mare, la soare, la plaja cu nisip si intrare lina in apa (si bineinteles cu nisip in apa si nu pietre). Si am ales Grecia. Eu imi doream sa merg la Sarti in Halkidiki, dar tati m-a convins sa schimbam putin anul asta (in Halkidiki am mai fost in 2010) si sa mergem in Thassos. Dupa cautari intense pe forumuri de calatorii si dupa ce am vizionat sute de hoteluri si apartamente, ne-am hotarat sa ne cantonam cautarile in zona Golden Beach. Se pare ca e cea mai indicata pentru o vacanta cu un bebe. Habar n-am cum o sa fie. Nu sunt ingrijorata, sunt convinsa ca ne vom descurca, am doar putine emotii pentru drum, nu stiu exact cum va reactiona la cele 12 ore de mers cu masina. Nu ne-am hotarat inca daca sa plecam noaptea din Romania.

Nu ne-am hotarat nici pentru hotel. Bine, nu va fi un hotel, am hotarat ca e mai ok daca rezervam un apartament, adica sa aiba dormitorul separate ca sa putem si noi, parintii, sa mai stam dupa ce o culcam pe mimoza (ea se culca destul de devreme pe la 8 seara).

Asa ca lansez o intrebare intrebatoare: poate sa imi recomande cineva unde ar fi mai ok sa plec cu bebele? Poate sa nu fie vorba de Grecia, Thassos, Golden Beach. Poate sa fie orice loc din lumea asta destul de "bebe friendly". Va multumesc anticipat!

Iar n-am chef sa scriu

Dupa cum se vede ca n-am mai postat de mult timp. Nici nu prea imi gasesc timp ce-i drept. 

Eczema mea e iar in forta, dupa cum cred ca am mai scris. Am renuntat la Sulfur inca dinainte de Paste, apoi s-a agravat si de cateva zile e pe pause. Dar tot rau este. Acum doua zile doamna doctor m-a pus sa beau cafea ca sa antidotam tot ce mi s-a dat pana acum, s-o luam de la capat. Ieri seara iar am stat vreo doua ore de vorba si mi-a facut iar anamneza. E placut sa stai de vorba si sa descoperi anumite treburi despre tine. Bine, sper sa ne si foloseasca dar mai ales ei ca sa gaseasca un remediu potrivit pentru mine. Din cele peste 5000 existente. Wow! Sper sa nu astept pana la 80 de ani ca sa gasesc ce-mi trebuie sa scap de eczema asta o data pentru totdeauna. Mi-a dat iar un remediu dar de data asta nu mi-a spus ce este deoarece mi-a zis ca sunt prea curioasa si ca oricum am tendinta de a contesta ce imi da ea si ca nu face bine procesului de vindecare. Dar mi-a spus ca imi va spune la final ce remediu mi-a dat. Mi se pare corect. Oricum stiu ca a facut comanda in Austria pentru un alt remediu - Rhus vernix. Sa vedem ce-o mai face si asta. Ar trebui sa ajunga saptamana viitoare.

In rest, sunt cu iubita mea zilnic. A devenit un pic mai dependenta de mine, ma striga "mami" si mi se pare cel mai delicios lucru din lumea asta. Clar, pentru mine vocea ei e cea mai frumoasa din lume si mai ales cand spune "mami" din tot sufletelul ei. Cred ca a devenit mai dependenta si vrea mai mult in brate si pentru ca ii dau caninii. Si e mereu cu manuta in gura, nici nu imi mai mananca pranzul aproape deloc, chiar nu mai stiu ce sa ii mai prepar ca sa manance ceva.

Poate si de asta nu mai am timp de nimic, ma plimb mereu dupa ea si toata ziua sunt cu ea. Si e suficient :)

De 5 mai

Azi e ziua ta, a mea si a farfuriei. Te iubesc!

Maine e Pastele

Maine e Pastele si ma tot tin sa scriu postarea asta inca de luni. Saptamana asta de dinainte de Paste are o conotatie speciala pentru mine. Noaptea de Inviere a fost mereu speciala pentru mine. 

Era cat pe aci sa nu scriu nici azi dar am zis ca e musai. E musai azi deoarece sambata inainte de Paste mamaie si tataie isi imbracau frumos cele doua nepotele si mergeau toti patru cu flori si lumanari la biserica si la cimitir. Pe la 5-6 dupa amiaza asa. Mergeau la mormintele fiecarui membru al neamului bunicii mele si de asemenea la niste prieteni de-ai lor. Si noi dupa ei. Si eram foarte bucuroase cand mamaie ne povestea despre fiecare in parte. Pare morbid dar nu era deloc. Imi placea. Imi placea in cimitir printre morminte, printre povestile de viata ale fiecarui om de acolo, printre copacii seculari. Imi placea ca in sambata aceea inainte de Paste in cimitir erau multe candele aprinse si multe lumanari si multe flori. Chestia asta a ramas o amintire puternica pentru mine. Ca si dupa amiaza de joi inainte de Paste cand mergeam tot cu mamaie si tataie la biserica sa ne impartasim si sa trecem pe sub masa. Si eu eram tare emotionata sa nu cumva sa ard cu lumanarea fata de masa. Tin minte si mirosul de lamaita (un vecin avea lamaita in curte si cand ne intorceam de la biserica/cimitir mirosul era imbatator). Ii tin minte pe mamaie si tataie, figurile de aur ale copilariei mele, oamenii care m-au crescut cu multa dragoste si atentie si repect pentru oameni si Dumnezeu. Si ii iubesc in fiecare clipa a existentei mele.

Martea asta am fost cu soru-mea la mormintele lor. Si am simtit ca mi-e un dor nebun de ei. Sper ca atunci cand nu voi mai fi nici eu pe acest pamant sa ii intalnesc din nou.

Va iubesc si va multumesc!

Lunea si supararile ei

N-as fi putut sa scriu ca de fapt ieri, duminica, am fost cea mai suparata. Pentru ca duminica e duminica si in plus a fost si ziua mea de nume si n-as fi putut sa spun ca atunci cand m-am trezit ma mancau ingrozitor lateralele degetelor si cand m-am uitat erau iar zeci sau sute de bubite mici una langa alta. Tocmai ieri. Si ca mi-am bagat si mainile in apa rece, am pus si gheata dar tot ma mancau ca nebunele. La un moment dat s-au potolit. Si atunci am iesit afara cu Ioana la plimbare. Intamplator am intalnit-o si pe doctorita care mi-a spus sa opresc Sulfurul si sa asteptam pana azi seara cand ma voi duce iar la ea si se va gandi la un alt remediu. Ca Sulfurul a facut ce a putut si acum trebuie sa schimbam. Ce-i drept, dupa Sulfur pot sa imi indoiesc degetul mic, s-a desumflat si nici pielea nu mai arata atat de rau. Chiar si bubitele de ieri nu au facut prea mult rau. S-au spart si gata. Sa vedem ce nou remediu vom incerca.

Recunosc ca m-am suparat destul de mult ieri cand le-am vazut iar si m-am intristat. Dar sunt mult mai calma si stiu cu certitudine ca ma voi face bine. Va fi probabil un proces mai lung si mai anevoios decat in alte cazuri de vindecari rapide despre care citesc pe net, dar nu imi pierd speranta. Si da, tot pe homeopatie merg.

Si asa ca scriu ca de vina e lunea :)

Plus ca sunt putin suparata si dezamagita si ranita in amorul propriu de anumite actiuni ale unei persoane foarte dragi mie. Chiar daca stiu ca nu face cu intentie ceea ce face.

Asa ca lunea asta e de vina pentru tot.

Ce crema de protectie solara sa folosesc pentru a mea fiica?

Vine vara bine-mi pare, dar problema este cu ce imi protejez eu copilul de soare? Cred ca aproape orice mamica isi pune intrebarea asta odata cu aparitia, dupa o iarna lunga, a unui soare mai puternic. Pana s-o am pe Ioana oricum nu dadeam prea multa importanta, adica nu am stat niciodata sa duc o munca de cercetare pe Internet referitor la problema asta. Ma duceam la magazin si luam de pe raft orice crema imi cadea in mana (ori Nivea, ori Elmiplant, ori oricare alta), dar musai cu un factor de protectie cat mai ridicat, avand in vedere pielea mea sensibila, predispusa la rosire/arsuri si cu o gramada de alunite. 

Si acum m-am apucat de citit. Bine, am citit si anul trecut dar atunci eram si mai disperata s-o protejez. Ma gandeam ca e prea mica (a avut pana in 6 luni pe timpul verii) si citisem ca nu trebuie sa ii dau cu nicio crema pana dupa 6 luni. Asa ca am incercat s-o feresc de soare cat am putut de mult in orele interzise. Ea si dormea pana pe la 10-11 dimineata atunci deci iesirea de dimineata era compromisa, o mai puteam scoate doar seara dupa 5-6. Am fost foarte riguroasa si inca mai sunt cu iesitul in timpul pranzului desi au fost destule voci care ma innebuneau ca "dar ce are daca stai la umbra cu ea?" Uite ca are! Chiar cred ca soarele ala trece prin orice umbreluta, frunze si asa mai departe. Asa ca anul trecut am protejat-o eu cum am putut cu imbracaminte adecvata plus iesit la ore rezonabile. Si anul asta pana in momentul de fata la fel am procedat. Adica o scot dimineata de la 9.30 la 11 (am noroc ca la 11- 11.30 ea vrea sa doarma asa ca o bag la culcare), apoi dupa 5 seara. Palariuta de soare in cap obligatoriu. Pana acum nu am stat la tricou dar vom sta. Plus ca vrem sa mergem si la mare cu ea anul asta. Asadar am inceput sa caut creme de protectie.

Ca sa citesc pe Internet ca de fapt cremele astea mai mult rau fac decat bine. Am aflat eu asadar despre UVA si UVB, cum UVA sunt un fel de "bad guys" care sunt responsabili cu aparitia cancerului de piele, iar UVB sunt un fel de "good guys" responsabili cu producerea de vitamina D. Iar cremele clasice, sa le numim asa, blocheaza tocmai UVB-urile si lasa sa treaca UVA-urile, plus ca sunt compuse din o gramada e chimicale care intra foarte repede in piele. As vrea sa pun asa ceva pe pielea copilului meu? Raspunsul este NU, NU si iarasi NU!

Am mai citit eu ca nici macar cremele bio nu sunt chiar atat de bio, ca cel mai bine te apuci tu sa iti alcatuiesti o crema bazata pe unt de cacao, ulei de catina, oxid de zinc (cica asta ar fi un bun blocant pentru UVA-uri). Bine, problema la cremele astea home-made mi se pare a fi faptul ca trebuie tinute la rece. Ori eu vreau sa ma duc la plaja cu fie-mea. Pentru iesirile zilnice ar merge s-o dau inainte sa plec de acasa. Dar oare vreau sa arate in fiecare zi ca o mascata de la Venetia? (oxidul ala de zinc nu intra asa repede in piele si ramane o pelicula alba). Asa am citit, eu n-am probat nimic inca, doar stau si analizez. :D

Concluzia la care am ajuns este ca cel mai bine este s-o feresc cat pot de mult si sa n-o dau cu nicio crema din comert. Ca eu nu sunt atat de riguroasa incat sa imi fac acasa crema super bio (stiu ca suna naspa ca nu sunt in stare sa fac asa ceva pentru copilul meu, asa cum suna naspa si ca nu folosesc scutece refolosibile care ar putea s-o fereasca de chimicalele din scutecele de unica folosinta, asa cum suna naspa si ca ii cumpar iaurtul in loc sa il fac in casa, asa cum suna naspa si ca i-am dat lapte praf). Sunt o mama oribila! Dar care isi iubeste enorm copilul! Dar chiar nu pot fi atat de riguroasa. Shoot me!

Asa ca m-am decis: sa fac crema acasa e peste puterile mele.

Ramane s-o feresc in timpul iesirilor zilnice, adica vom iesi ca si pana acum doar intre 8-10.30/11 si seara dupa 5-6. Bine ce te faci ca se zice (pe Internet) ca UVB-urile sunt "disponibile" doar in orele de pranz si cica o expunere mica zilnica la aceste ore ar fi super ok pentru productia de vitamina D? Asta chiar trebuie sa mai cercetez, poate o s-o las un sfert de ora in curte la maica-mea in timpul pranzului. Ramane de vazut, nu stiu inca.

Cel mult, daca mi se pare ca as da-o cu ceva o sa folosesc unt de shea de care am citit ca ar avea si el un mic factor de protectie, ceva de genul 5 sau 6. E ceva totusi, decat deloc :)

Iar pentru la mare, acolo sigur are nevoie de o crema, adica eu psihic nu pot s-o las fara s-o dau cu ceva si tot citind am decis ca cea mai buna varianta bio ar fi Crema bio protectie solara minerala bebe si copii FPS45 de la Eco Cosmetics.

Deocamdata atat, daca mai citesc ceva, fac update. Parol! Daca voi stiti alte metode cat mai bio de protectie solara, "feel free to let me know".

Tanara si nelinistita :D

Scriu in timp ce fie-mea este in mijlocul hainutelor de vara pe care le-am pregatit pentru ea si pe care le-a tras dintr-un sertar al comodei. Este aproape derizoriu sa spun ca este vorba despre acel sertar pe care nu o las sa il deschida de obicei. Acum a prins un moment in care eram in alta camera si zup! a bagat mana in haine. Si uite asa s-a dus cu interdictia mea de a umbla in acel sertar! Poate totusi  n-o sa mai fie interesant pentru ea, mai stii?

Ideea este ca eu ma bucur ca am un moment de liniste. Acum umbla cu DVD-ul de la noi de la nunta si zice "mami. tati, mami, tati". O las si cu asta. Sunt obosita si am chef sa scriu pe blog. 

Ma gandeam zilele trecute la tinerete, la copilarie, la faptul ca atunci nu ma gandeam deloc la varsta mea. Acum ma gandesc si nu pot sa cred ca am deja 32 de ani. E aproape imposibil. Nu ma vad asa, eu ma vad inca de douazeci si ceva. Asa o sa gandesc si la 60 si ceva de ani? Imi dau seama ca nu o sa fiu niciodata pregatita sa mi se incheie viata, o iubesc prea mult, ma simt tanara, poate si de asta ma imbrac ca o adolescenta. Iubesc zilele astea cu soare, iubesc zilele cu Ioana, cu pregatiri de concediu, cu zappinguri prin mall dupa haine de sezon, zilele in care vorbesc cu oameni dragi, in care ma plimb, in care beau o cafea cu o prietena buna. Vreau sa profit de fiecare clipa, desi stiu ca niciodata nu voi fi pregatita pentru finish. 

Nu vreau sa fiu prea morbida cu postul asta, vreau doar sa spun la ce ma gandeam zilele trecute. Si nu numai, imi mai vin ganduri din astea in cap cum ca am ajuns la o varsta pe care eu nu o simt si pe care nu mi-o recunosc. Sunt o femeie care imbatraneste, creepy nu? Dar eu ma simt frumoasa si tanara si cred ca mai am o speranta :)

Ma duc s-o probez pe fie-mea in hainutele noi de vara. 

Daca tot e soare afara, sa vorbim si de eczema

Parca imi mai arde si de glume de la un timp. Asta se intampla cam de marti. Luni doamna doctor mi-a dat o doza de Sulfur 15ch (adica doua pastilute). Si deja marti am ramas muta de uimire cand m-am uitat la degetele mele. Era o imbunatatire considerabila. De atunci continui cu o doza pe zi. Doamna doctor mi-a spus sa iau acea doza pe zi doar cand vad ca imi mai apar bubite si cand constat ca ma mananca. De vreo doua zile nu mi-au mai aparut si nici nu ma mai mananca dar eu tot am luat. Plus ca pielea parca renaste la viata. Exact ca si natura. A venit primavara si pentru ea. Yupiii!!!! 

Sincer acum, chiar nu imi vine sa cred. Adica ma surprinde homeopatia asta. Nu i-am acordat vreun interes special inainte, ba chiar mi se parea o mare prostie dar probabil un om trebuie sa ajunga destul de disperat ca sa incerce si alte metode decat medicina clasica. Din disperare am incercat. Si din prea mult citit pe Internet. Oricum daca in continuare se va imbunatati atat de bine cum a facut-o pana acum si daca scap o data pentru totdeauna de pacostea asta de eczema, ma dau pe homeopatie. Oricum m-a convins deja. Mai ales ca doamna doctor la care ma duc eu si-a dat mult mai mult interes decat orice doctor pe care l-am cunoscut pana in prezent si pentru ca mi se pare ok ideea homeopatiei de a trata pacientul si nu boala. 

Vreau sa fac totusi o mentiune. Daca Sulfur-ul a functionat pentru mine, nu inseamna ca functioneaza pentru toata lumea. Cel mai bine este sa va gasiti un medic homeopat care sa va indrume spre remediul potrivit personalitatii fiecaruia.

O zi senina

Azi am mers la locul de joaca. Si ne-am imprietenit cu o fetita de 1 an si 5 luni pe nume Ana. Tare nazdravana si hotarata. Ioana mea se tinea dupa ea, se ducea la ea, o mangaia pe fata, pe cap. Ioana e un copil foarte iubitor cu ceilalti copii. S-au dat in leagan, pe tobogan, in balansoar si s-au uitat dupa vrabiute si caini. Ana avea si un camion, o minge si lopatele cu care s-au jucat amandoua. 

Ce frumoasa este copilaria! Si simpla :)

Bleah

Desi afara e o zi de vis, cu soare, pasarele ciripind, flori si parfumul lor imbietor, eu am o stare de sfarseala iesita din comun. Pur si simplu m-am trezit ca azi dimineata ma gandeam "Doamne, eu nu mai am chef azi s-o iau de la capat cu aceleasi lucruri". Pentru ca orice mama cu un copil de 1 an si o luna isi cunoaste foarte bine programul zilnic. Stie ca la ora X copilul trebuie culcat, la ora Y mananca, intre etapele astea ne jucam si trebuie sa avem chef sau sa mimam ca avem chef altfel copilul se plictiseste si devine un mic monstrulet. Si azi dimineata m-am trezit ca azi nu am chef, pur si simplu nu aveam chef sa am chef. Pur si simplu, aveam chef sa plec undeva doar eu, sa fug, sa fac lucruri care imi fac mie placere (sau poate celeilalte eu dinainte de copil). Si apoi sa ma intorc. Asta e o certitudine. Ca n-as putea trai departe de ea prea mult.

 Dar azi aveam chef sa fug. Dar nu aveam cum si n-am avut cum si a trebuit sa stau si sa fac in asa fel incat sa am chef. Si acum, in acest moment, ma simt cu bateriile terminate. Dar e bine ca e vineri seara si urmeaza weekendul si intra si tati in scena. Deja a intrat ;)

Eczema la punctul ei culminant?

Continui tratamentul homeopat pentru eczema. Nu am mai scris deoarece ultima saptamana a insemnat o inrautatire a aspectului eczemei. Adica a fost mai rau decat am vazut-o eu vreodata. Si a fost insotita de durere la atingere, piele descuamata, ingrosata, carne vie, supurare, usturime, imposibilitatea de a-mi indoi unul din degetele afectate. Pare ca ma lamentez, nu-i asa?

Ma recunosc in stilul de a-mi plange de mila si de a astepta ca cineva sa imi spuna ca totul va fi bine, ca imi va trece. Oricum nu l-as crede, as sta zi si noapte aproape obsesiv sa caut pe Internet detalii despre tratamentul pe care il urmez, daca s-a vindecat cineva sau dimpotriva daca a fost un esec colosal. Eu stiu mai bine doar. O contest chiar si pe doamna doctor. E stilul meu de a contesta, carcoti si a nu avea prea multa speranta.

Saptamana asta mi-am luat si o sapuneala de la doamna doctor care mi-a spus ca trebuie sa am mai multe incredere in mine, rabdare si sa fiu mai bataioasa. Si stiu ca asa trebuie sa fiu. Ideea este ca dupa ce mi-a zis treaba asta am devenit de nerecunoscut parca. Nu mai sunt impacientata ca nu imi va trece niciodata. Sunt mai calma si mai rabdatoare (o fi si efectul remediului, habar n-am daca actioneaza si pe planul asta).

Adevarul este ca la felul in care arata oricine s-ar speria. Cred ca seamana cu lepra, e pielea crapata, tare, umflata. Mi s-au umflat incheieturile degetelor, mi s-au deformat degetele, par degete de batran. Bleah. Sunt ca un mic monstru. Clar imi este jena sa ma vada cineva asa. Am refuzat niste iesiri in weekendul asta si probabil ca o sa ma feresc in continuare de intalnirea cu oamenii.

De ce s-a inrautatit? Deoarece am inceput sa iau Graphites. Asta e remediul pe care doamna doctor mi l-a prescris (nu e foarte magulitor deoarece cine citeste despre trasaturile persoanei care are nevoie de Graphites va vedea ca are de-a face cu un mare las). Din cate am inteles, se pare ca exista aceasta agravare a simptomelor in homeopatie si aceasta apare cand nimeresti remediul potrivit si, cum ar veni, tot raul iese din tine afara. Prin piele in cazul meu. Asa o fi. Sper din tot sufletul ca asa sa fie. Adica sa imi fi nimerit remediul si sa scap de boala asta si nu cumva sa o fac sa coboare mai inauntrul meu si sa dau de alte belele. Ca se poate si asta (asta e din cititul meu excesiv pe net). Oricum pare ok ideea homeopatiei ca incearca sa trateze din interior spre exterior. Imi place, sper sa functioneze si la mine.

Plecam noi doi

Mami si cu tati s-au decis sa plece in Olanda si Belgia. Fara Ioana. Desi am fost impotriva plecatului in concediu fara copil si eram decisa sa continui cu alaptarea cat o fi (nu aveam un termen precis, m-am gandit ca eu si cu Ioana ne vom hotari pe parcurs cat si cum), m-am decis brusc sa plec cu tati, sa fim doar noi doi. Aveam nevoie de evadarea asta. Si nu, nu sunt pe deplin impacata cu decizia mea. Adica ma gandesc cu groaza cum o sa plec eu de langa fetita mea, cum n-o sa mai dorm cu ea 10 zile. E destul de ciudat pentru mine, dar am luat decizia asta si datorita faptului ca am constatat ca Ioana oricum nu mai cere la san asa des, o mai alaptez doar o data pe zi acum, dimineata. Si m-am gandit ca atunci o sa aiba 1 an si 3 luni, e destul de ok. Plus ca ea nu sufera niciodata cand am plecat sa zicem la cumparaturi sau la teatru sau la film si am lasat-o cu altcineva. Se joaca, mananca, daca ii e somn adoarme.

Am nevoie de excursia asta. Sa redevin eu sau sa ma redescopar pe mine, Irina, nu sa fiu numai mama de Ioana. Plus ca am nevoie de un pic de romantism cu sotul meu. 

Si ma gandesc eu ca atunci cand Ioana va fi destul de mare sa constientizeze, pe la 3 ani asa, nu voi mai fi in stare sa plec fara ea in concediu. Poate e ultima noastra escapada de porumbei. Oricum, anul asta vom merge si la mare cu ea, adica o plimb si pe ea.

Si uite cum, dintr-o mama atat de hotarata sa nu imi petrec niciun concediu fara copilul meu, am devenit Irina cea cu mare chef de colindat prin lume.

Cum sa capeti eczema dishidrozica si cum sa traiesti cu ea

Aman de foarte mult timp sa scriu aceasta postare. M-am apucat de ea de nenumarate ori dar ori se trezeste Ioana, ori am de cautat altceva pe net, ori mi se pare ca nu stiu de unde s-o apuc si cum s-o scriu si atunci renunt. Sper ca azi s-o termin :D
Am eczema dishidrozica sau dishidroza. Suna bine, nu? Mi-am diagnosticat-o singura tot citind pe Internet si apoi m-am dus si la un dermatolog care mi-a confirmat diagnosticul. Tot evit sa scriu despre ea deoarece stiu ca am atatea de spus despre ea (am multe teorii legate de aparitia ei pe mainile mele atat de fine altadata).
Sa incepem cu inceputul. Acum vreo 2-3 ani, in momentul in care curatam portocale imi apareau intre degetele de la maini mici bubite pline cu lichid incolor care ma mancau ingrozitor. De cele mai multe ori, nu rezistam si ma scarpinam pana se rupeau, curgea lichidul din ele, apoi se uscau si gata, scapam. Am evitat sa mai curat eu portocalele, exista mereu acea persoana care facea acest lucru pentru mine. Consideram ca sunt alergica la sucul din coaja de portocale, ca poate sunt tratate si pielea mea este mai sensibila. Ok, ma multumea teoria asta.
Apoi, la vreo doua-trei luni de la nasterea Ioanei, ca urmare a unei perioade stresante din viata mea (despre care am scris aici), mi-au aparut aceste bubite iar pe interiorul degetului mijlociu de la mana stanga. Erau doar cateva. Am pus niste Fluocinolon si au trecut. La vreo 3 saptamani au aparut altele, in acelasi loc. Si tot asa, puneam Fluocinolon, treceau, la 2-3 saptamani reapareau. Prin septembrie deja incepusera sa apara mult mai devreme, la o saptamana. Cam prin octombrie s-au extins si la degetul mic de la mana dreapta. In octombrie, dupa ce am citit pe net diverse teorii, m-am decis sa renunt la zahar din alimentatie, singurele surse ramanand fructele. Niciun pic de zahar procesat. Nu am remarcat o imbunatatire a simptomelor, dar m-am simtit mai bine, plus ca am reusit sa si slabesc vreo 3 kg in 3 luni, deci eram destul de multumita. De Craciun, am zis totusi ca ma abat de la dieta mea deoarece nu pot sa renunt la cozonacul maica-mii (e cel mai bun cozonac din lume dupa parerea mea) asa ca de la cozonac am trecut putin si pe la alte prajituri, in fine m-am abatut de la dieta destul de serios pana pe la mijlocul lui ianuarie. Cand am renuntat nu numai la zahar dar si la paine, paste fainoase. Citisem ca un regim fara gluten ar putea ameliora situatia. A fost totul bine doar pentru self esteemul meu ca am reusit sa slabesc destul de repede si fara sa ma infometez aiurea, doar ca mancam mai sanatos, legume, carne, fructe, fara alimente procesate, fara zahar si fara gluten. Ma simteam ok si inca ma simt pentru ca sunt inca pe acest regim. Dar eczema mea era tot acolo, ba mai mult, prin februarie s-a agravat brusc.
M-am tot gandit oare de ce. Inainte de a mi se agrava si a mi se extinde si pe alte degete, plus ca am facut si o infectie la unul din degete, mi-a venit ciclul pentru prima data de dupa sarcina+alaptare (la 11 luni ale Ioanei). Eram fericita, mai ales ca ne dorim si un alt bebe. Buuun. Dupa ce e trecut ciclul, in aceeasi perioada, a racit Ioana, a avut trei zile de febra mare, apoi trei zile de eruptie pe piele, nu conteaza ce conteaza este ca a stat non-stop la san, nu vroia altceva de mancare decat san si nu stiu ce hormoni a activat acolo deoarece corpul meu a luat-o razna, eczema a luat-o razna. Nu mai suportam mancarimea, se manifesta mai mult noaptea, plus ca degetele se umflasera de la bubitele alea care nu mai erau mici, devenisera mari, imi aparusera si in palme. Oribil!
Am decis sa ma duc la dermatolog. Si m-am dus, dupa ce am cautat pe net pareri despre un dermatolog bun in Craiova. M-am dus la o doamna doctor care are o clinica mare si frumoasa in Craiova, am crezut ca gata imi da o crema si va trece. Am intrat in cabinet vaca si am iesit bou, mai pe romaneste. In 10 minute, m-a trimis acasa si m-a costat si 60 de lei distractia. Nici macar nu m-a ascultat cu teoriile mele privind hormonii din alaptare sau poate alimentatia, nici macar nu a avut rabdarea sa asculte istoricul meu medical, nimic. M-a trimis acasa cu doua solutii si cu parerea ca intr-o saptamana sunt ca noua. Bineinteles ca nu a fost asa. Era tot la fel de rau, nimic nu s-a schimbat in 7 zile. Am decis sa merg la un alergolog (dermatoloaga a zis ca poate fi o alergie la ceva, plus ca citisem pe net, pe siteurile americanilor de posibilitatea aparitiei eczemei la persoanele care au alergii la ceva anume- mancare, componente din produse de curatenie). Am ales un alergolog bun din Craiova, m-am dus la cabinet, mi s-a facut testul cutanat de alergii, nu am alergie la nimic si s-a gandit ca poate fi ceva imunologic (asta cred si eu acum) si m-a trimis sa imi fac analize. Au iesit bine, toate analizele, inclusiv TSH-ul de care ma temeam eu ca n-ar fi bun. Plus, mi-a dat alte creme cu corticoizi.
Am decis sa nu mai incerc cu ele deoarece stiu ca folosirea pe termen lung a acestor produse poate sa dezvolte probleme in alte parti, am citit pe net in continuare mai ales pe siteurile americanesti, deoarece ei mi se par mai dispusi sa priveasca putin mai departe de folosirea cremelor si unguentelor pe baza de corticoizi si sunt dispusi la folosirea unor produse mai naturale. Asa am ajuns la uleiul esential de tea tree, pe care il foloseam in episoadele de mancarime intensa. S-au uscat bubitele, bubele si ce mai erau, dar se uscau si ieseau altele imediat. Mainile mele erau ca dupa razboi, erau o rana mereu deschisa, nu mai puteam sa le tin la vedere, mi-era rusine.
Am crezut apoi ca poate organismul meu are de luptat cu Candida sau ca am un colon permeabil. Am luat si teoriile astea in considerare, mi-am continuat regimul fara zahar, alimente procesate si fainoase, am adaugat in alimentatie ulei de cocos (pe care il folosesc si pentru hidratarea mainilor).
Cert este ca nu stiam ce sa mai fac si cum sa ii dau de cap. Mi-a intrat in cap ca medicina traditionala nu are cum sa ma ajute. Si cum aveam un cabinet de homeopatie la parterul blocului in care locuiesc am decis sa apelez la doamna doctor homeopat de acolo.
O consultatie la un medic homeopat e altceva fata de consultatia la medicul alopat. Pentru unii merge, pentru altii e o prostie. Eu m-am simtit excelent dupa cele 2 ore petrecute in cabinet. Doamna doctor mi-a zis ca nu poate sa spuna ce anume a declansat boala, deoarece corpul uman e complex si pot fi mai multe cauze legate intre ele. Mi-a dat 6 pastilute pe care sa le iau 3 zile si sa revin dupa o saptamana. Pot sa spun ca pielea mi s-a recuperat in proportie de 80%, imi mai apar bubite dar per total pare mai bine. DE mentionat ca totul se suprapune si faptului ca mi-a venit iar ciclul (la 41 de zile de la primul) si ca am redus alaptarea la o data pe zi. Mai cred si teoria asta cu dezechilibrul hormonal, o problema cu progesteronul poate (nu sunt suficiente articole pe tema asta, a dezechilibrelor hormonale din alaptare care pot duce la eczema, dar eu ma gandesc ca poate fi si asta).
Urmeaza sa ma duc iar la doamna doctor homeopat maine sau poimanie. Dar azi noapte am avut iar o criza de mancarime si imi aparusera niste bube mari pe unul din degete. Am folosit tea tree-ul iar ca sa pot dormi.
Voi tine ca un fel de jurnal al acestei afectiuni ale mele, sper din tot sufletul sa scap de ea si in felul asta sa ajut si alti oameni sa scape de ea. Numai cine are sau a avut eczema dishidrozica stie ce uracioasa este!
UPDATE(20.04.2013): aici
UPDATE (29.04.2013): aici
Ca sa nu mai scriu aici de fiecare data cand fac un update pentru eczema, m-am gandit ca cel mai bine este sa cititi postarile noi. Sigur mai inserez ceva despre cum ma simt, ce mai fac, cum mai merge eczema.

Dezamagire pentru o comanda online

Pe 25 februarie am facut comanda de niste produse naturiste pe naturaplant.ro. Aveam nevoie de ulei de tea tree si de un extract de muguri de coacaz negru si pentru ca tot le gasisem pe amandoua pe siteul acesta am mai comandat si un sapun bio, doua unguente cu galbenele si unt de shea. Si m-am pus pe asteptat cu sufletul la gura. Ziceau in mailul de confirmare a comenzii ca in aproximativ 72 de ore ar ajunge la mine.

Buuun...astept, si astept, si astept si cum nu sunt foarte buna la asteptat, joi seara le scriu un mail in care ii intreb de statusul comenzii. Mail la care banuiam ca as primi un raspuns vineri. Si l-am primit vineri dar vineri seara cand degeaba le-as fi scris inapoi. Imi raspundeau frumos si fara griji ca nu au avut untul de shea si ca il  vor primi in urmatoarea saptamana si cum il au o sa-mi trimita pachetul.

Deci iar ma pun pe asteptat (bine, la faza asta eu nu am inteles de ce a trebuit sa le scriu eu lor si nu ei sa isi ceara scuze ca nu pot onora comanda in timp util). Am zis sa ii iert si sa astept iar. Si am tot asteptat pana pe miercuri saptamana urmatoare cand n-am mai rezistat si le-am scris iar. Acum le-am spus si ca sunt cam nemultumita de felul cum isi trateaza clientii.

A doua zi ma suna o duduie. Fara sa incerce sa para draguta sau umila ca doar ei intarziasera cu comanda si ar fi trebuit sa ma contacteze demult, nu sa ii tot imping eu de la spate. Imi zice nonsalanta ca tocmai ce primisera untul de shea si ca nu au unul din tipurile de unguent de galbenele si daca pot sa-mi trimita de la alta firma. Eu zic ca da dar totusi cand vine comanda. Ea zice ca a doua zi vineri urma sa ajunga la curier deci sigur ajunge luni la mine. Ok, zic.

Astept. Iar...pentru a 3a oara. Cred ca sunt cam fraiera :D. Luni trece si nici urma de comanda. Deja enervata, le scriu iar mail in care le spun ca nu e posibil asa ceva, ca a doua zi ar fi bine sa vina comanda altfel sa se spele cu ea pe cap.

Nu trebuie sa va spun ca a doua zi (deci dupa 15 zile de la lansarea comenzii, nu stiu cat face in ore dar sigur e mai mult decat 72) vine si comanda intrun hal fara de hal...eu n-am mai vazut atata stupizenie din partea celor care au ambalat produsele alea. Sticluta de ulei de tea tree (care, apropo, ar fi trebuit sa fie de la Fares, cel putin asa comandasem, dar era de la Solaris) intrase in unguentul de galbenele care era desfacut si se varsase prin cutie si toate celelalte produse erau murdare. Plus ca sapunul bio nu exista, desi nu mi-a zis nimeni ca nu mi l-ar trimite. Groaznica experienta! 

Tu esti mai atasata de alaptare decat e copilul

Asta am auzit-o de la doua cadre medicale din Craiova in doua momente de timp diferite (prima data pe la 2 luni ale Ioanei, a doua oara acum vreo 2 saptamani). Am tinut minte aceasta fomulare deoarece m-a socat de prima data si acum doua saptamani cum stateam in cabinetul unei anume doamne doctor care oricum nu are nimic de-a face cu pediatria si am auzit aceeasi propozitie ma gandeam "Oare se tin lectii pentru toti doctorii din Craiova ca sa nu incurajeze alaptarea?". OK, am inteles ca tu crezi ca a alapta un copil de 1 an e un lucru inutil dar respecta decizia mea. Sunt si eu o persoana inteligenta, si chiar daca nu fac parte din tagma de invatati a doctorilor totusi am citit cate ceva si nu sunt chiar ultimul om (pretentia asta a mea de a fi tratata cu espect de catre doctorii romani e o tampenie, oricum ei cred ca detin adevarul absolut iar noi ceilalti suntem doar niste cazuri care habar n-au de nimic).

Prima data cum am zis am auzit treaba asta pe la doua luni ale Ioanei cand eu eram suparata si tracasata ca toata lumea se lua de mine ca nu creste copilul ca e prea slaba (ce-i drept la 2 luni, Ioana nu avea 3 kg). Eu nu eram ingrijorata, dar deja eram foarte stresata de ceilalti, plus ca eram cu "burta deschisa"(asa spuneam eu la faptul ca operatia de cezariana imi supura din cauza unui serom sau poate a unei respingeri a firelor de sutura - nici pana azi nu stiu cauza) si zilnic ma duceam la spital de doua ori pentru a fi pansata, cu stresul ca se trezeste Ioana (nici nu dormea foarte mult- cred ca de foame). Da, acum privind in urma am facut niste greseli dar nu pentru ca nu mi-am dorit sa alaptez exclusiv. No Way! Mi-am dorit chiar foarte mult! Am plans pana la 7-8 luni si imi faceam procese de constiinta ca nu am depus toate eforturile, ca am gresit cand am introduc laptele praf la 2 luni etc. Si acum cred ca am gresit dar acum am decis sa ma gandesc ca nu a fost toata numai vina mea. Contextul a fost urmatorul: Ioana s-a nascut cu 2600g, la iesire din spital mi-au zis ca are 2500 g si eu am crezut fara s-o cantaresc acasa (dar eu cred ca avea mult mai putin deoarece la 2 saptamani de la nastere am fost la pediatra la consult si avea 2320 g si mie mi se parea mai grasa ca la iesire din spital). Apoi, fiind asa mica nu prea lua bine in greutate, maximul ei era de 100 g pe luna astfel incat la 2 luni avea 2900 g. Nu va imaginati la ce presiune eram supusa : mama, soacra, pediatra, soru-mea, cumnatu-meu toata lumea era impotriva mea ca moare de foame copilul. Ce-i drept nu prea dormea mult, se trezea destul de des si adormea la san. Acum cand ma gandesc ar fi putut fi mai multe cauze: 

- ea a avut un icter prelungit pana pe la 2 luni jumate-3 care probabil o facea sa nu aiba atata putere sa suga;

- are fren lingual (diagnosticat de pediatra, dar tipic pentru Romania l-a diagnosticat la vreo 2 luni dupa ce bagasem laptele praf si era cam greu sa il mai scot, plus de asta nu parea sa fie prea ingrijorata ca din cauza asta sa nu fi putut sa suga, cred ca nici nu a facut legatura dar eu am facut-o). In America copiii cu fren lingual sunt crestati sub limba in primele saptamani dupa nastere tocmai pentru a nu impiedica suptul de la san. Are o importanta extrema acest fren pentru succesul alaptarii. Cand am auzit de treaba asta, m-am enervat rau pe ea si pe ghinionul de a nu avea un consultant adecvat in alaptare. Pediatrii n-ar trebui sa profeseze fara a fi si consilieri in alaptare. Majoritatea (cel putin din Craiova) te consiliaza doar cum sa introduci lapte praf in alimentatie;

- greutate mica la nastere si nu avea forta sa suga, adormea mereu la san doar dupa cateva guri, se chinuia saraca.

Oricum ar fi fost la 2 luni i-am bagat lapte praf. Groaznic lucru pentru mine!

I-am bagat LP dupa ce pediatra mea mi-a bagat pe gat o alta pediatra (destul de bine cotata in Craiova) care parea o experta in nutritie. A venit acasa in vizita, sa vada cum e copilul, prima vizita a zis ca am lapte, dupa ce bineinteles mi-a pus ea mana pe sani sa vada cat de tari sunt!!!! (asta ma enerva la inceput, toti puneau mana pe sanii mei si credeau mereu ca nu am lapte, cand sanii mei erau tripli decat erau la inceput si doldora de lapte- dar niciun pediatru respectabil nu ma credea, "sigur n-are lapte" pareau sa gandeasca). Apoi m-a pus sa ii fac proba suptului si bineinteles ca nu lua in greutate atat cat trebuia. M-a enervat ca in loc sa caute alte probleme ele s-au gandit doar sa suplimentez cu lapte praf. In acea perioada nici una din ele nu s-a uitat sub limba sa vada daca frenul lingual e problema.

Oricum tanti pediatra era atat de experta in alaptare incat a fost in stare sa afirme cu putere ca "sigur dupa 3-4 saptamani maxim o sa vedeti ca fetita va renunta la san si va ramane doar cu biberonul". Am crezut-o! Eram atat de disperata, cu nervii intinsi la maxim incat am crezut aberatia asta!!! Pentru ca e o aberatie avand in vedere ca fie-mea prefera oricand sanul meu oricarui biberon din lume desi bea din amandoua si acum la un an. Deci era o super experta in nutritie. Ma rog, vina mea ca am crezut-o. Plus ca ma sfatuia sa ii dau ceai de bebei cand plange si sa ii distantez mesele la 3 ore ca nu asimileaza cum trebuie daca sta non-stop la san. Ioana statea mult, mult la san, vreo 20 de ore din 24. Pe mine nu ma deranja si eu simteam ca asa e bine. Oricum nu am ascultat-o la faza asta pe pediatra. Mi-am vazut de treaba mea. Si atunci a venit si replica ei "sunteti mai atasata dumneavoastra decat fetita de san". Hai nu mai spune! Dar daca treaba asta nu priveste pe nimeni altcineva decat pe mine si Ioana? E legatura noastra speciala si se va termina doar cand una din noi doua va decide. 

Si acum, peste 10 luni aud aceeasi replica dar de la alta doctorita care mai imi si spune ca acum laptele meu e apa de ploaie ca nu mai are nicio valoare nutritiva. O creditez doar ca a continuat spunand ca mai are totusi cativa anticorpi. Si i-am spus ca pentru anticorpii aia ii si dau in continuare. Si pentru legatura noastra. Pentru frumusetea acestei legaturi pe care doar mamele care au alaptat sau alapteaza o pot intelege. Pentru acest miracol care pe mine m-a facut sa plang de fericire prima data cand Ioana a supt. Nu imi venea sa cred ce frumos poate fi. E greu sa fii femeie in lumea asta condusa de barbati, dar merita toate greutatile din lume doar pentru aceste momente magice cand iti tii copilul la piept si vezi pofta si dragostea cu care se conecteaza el la tine.

Asa ca poate sunt atasata mai mult eu de alaptare decat este Ioana (desi imi vine greu sa cred asta din moment ce ea vine de atatea ori la mine sa imi ridice tricoul ca sa isi gaseasca linistea acolo la pieptul mamei).

Asa simt eu ca e bine, simt ca inca e bine s-o alaptez si o voi alapta atata timp cat voi mai simti asta.

Bine ai venit, Ana Rebeca!

Astazi, pe langa ziua Ioanei, e si ziua Anei, fetita celei mai bune prietene ale mele. Dumnezeu a decis sa ne lege si mai tare pe noi cele doua mame si sa avem fetitele nascute in aceeasi zi frumoasa de inceput de primavara, dar la diferenta de un an.

Bine ai venit, Ana, sa fii sanatoasa, fericita si sa ai noroc!

La multi ani, iubita mea!

Azi e ziua Ioanei, fetita mea iubita si draga. Fetita mea cu par balai si ochi nesperat de albastri. Cred ca nici nu pot sa-mi gasesc cuvintele potrivite pentru a exprima toata emotia pe care o simt gandindu-ma la ea. Sunt de fapt atatea sentimente bune stranse in sufletul meu atunci cand ma gandesc la ea incat simt ca imi dau lacrimile de atata dragoste si drag.

E ziua ei si eu sunt extrem de fericita si nu imi dau seama cand a putut sa treaca un an de zile. Un an de zile alaturi de ea. Cu ingrijorarile de inceput, cu stresul din primele trei luni ca nu crestea in greutate, ca mie mi se deschisese operatia, ca e prea cald, ca e prea frig, apoi cu diversificarea si faptul ca nu prea a mancat bine pana la vreo 8-9 luni, apoi la 7 luni jumatate s-a ridicat singurica in patut, apoi la 8 luni jumatate a inceput sa mearga de-a busilea si in picioare tinuta de manute, apoi de la 10 luni merge singura in picioruse si acum la un an e deja experta, merge foarte repede, aproape alearga. M-am laudat, gata! :D

O iubesc! Mai mult decat mi-am imaginat eu vreodata ca as putea iubi pe cineva. Ea e totul pentru mine (sa nu te superi, tati, ca si pe tine te iubesc). Dar iubirea mea pentru ea e nesfarsita, e ca un univers magic in care a incaput toata dragostea din lume. Tu mi-ai adus fericirea deplina, sufletul meu!

Te iubesc si la multi ani!

Puterea unui zambet

Ce tari sunt ei cand sunt mici, mici de tot, in primele doua-trei luni de viata, si sunt mereu incruntati asa, nu zambesc (cel putin nu voluntar), par niste pitici mici si rai (in sensul bun).

Si apoi cat de dulci sunt cand zambesc. Prima data Ioana mi-a zambit in timp ce moflaia linistita dintr-un san. Si am simtit ca ma topesc de dragoste.

Uleiul de cocos bate crema

Fie-mea s-a ales cu o iritatie de scutec urata de tot. Cea mai urata de pana acum. M-am speriat cand am vazut-o, are portiuni de carne vie (sau cel putin asa mi se pare mie, e posibil sa exagerez avand in vedere ca e vorba despre 'my girl'). Anyway, iritatia e naspa rau.

Cauza sau mai degraba vina e aiureala mea de a-i pune in iaurtul de la ora 17 pe langa banana cea de toate zilele si un mar si o para. Smart, nu? Desi mai mancase combinatia asta si nu patise nimic (dar recunosc marul si para erau coapte in ocaziile anterioare), sambata seara a fost prea mult pentru popoul ei si am inlemnit cand am vazut ce e acolo.

Asa ca m-am pus pe ea cu creme pentru eriteme fesiere (Sudocrem si Bepanthen - astea le am prin casa), plus ulei de masline. Adica ceea ce mersese pana acum pentru ocazionalele mici iritatii. Credeti ca am avut succes de data asta? Nimic, a doua zi era fix la fel. Plus starea de agitatie si suparare.

Asa ca duminica spre luni noaptea, pe la 4.30 asa, dupa ce ma tinuse treaza de la ora 3 (asta inseamna ca nimic n-o potolea, doar plimbatul prin casa), i-am aplicat ulei de cocos. Din ulei de cocos bio si presat la rece pe care mi-l cumparasem pentru mainile mele. M-am gandit ca rau nu are cum sa-i faca. Si apoi am mai plimbat-o putin pana la ora 6 (:D) si ne-am culcat. Dimineata la schimbat, popoul era deja mult mai curat. Nu s-a reparat tot, adica mai avem de muncit dar eu cred ca suntem pe drumul cel bun.

Asa ca de-acum incolo daca mai pateste o iritatie pac o spal cu apa calduta, apoi o usuc cu feonul (alta gaselnita pe care am citit-o pe forumurile americanesti), apoi aplicam uleiul de cocos, lasam putin la aer, pus scutecul si sper sa treaca.

Depresie sau vreme rea

De cateva zile ma simt destul de trista, fara chef de nimic. Parca nimic nu ma mai distreaza, chiar si giumbuslucurile bebelusei mele ma distreaza pe moment si apoi totul pare gri, plictisitor. Habar n-am de ce simt asa. M-am gandit ca e din cauza vremii mohorate de noiembrie. Desi e sfarsit de februarie si teoretic ar trebui sa asteptam primavara cu copaci infloriti si miros de pamant proaspat si natura tanara, vremea e atat de rece, trista, venita la pachet si cu un vant neplacut incat pe mine m-a deprimat de tot. Poate fi si din cauza faptului ca nu am niciun plan pentru vreo vacanta ceva si deja mi se pare ca am prea multe zile care au curs la fel si vor mai curge la fel de acum incolo. 

Nu vreau sa se inteleaga ca nu imi place sa stau acasa si sa am grija de fetita mea. E cel mai frumos lucru din lume! Dar poate am nevoie si de un element de noutate.  O rupere de rutina.
Mi-am programat o intalnire cu prietena mea buna din liceu ca sa mai vad ce mai fac oamenii fara obligatii. :)
Sper sa fie de ajuns pentru moment.

Sunt emotionata

Prietena mea cea mai buna trebuie sa nasca in cateva zile. Sunt emotionata. Asa cum am fost si in iulie 2011 cand aceeasi prietena a mea cea mai buna a nascut un baietel. Acum va face o fetita. Si sunt emotionata pentru ea, in sensul bun. Ma gandesc ca isi va realiza cea mai mare dorinta a ei si anume sa aiba o familie fericita si sa fie o mama buna. Si chiar este o mama foarte buna! Rabdatoare, iubitoare, calma, fericita...si multe multe alte calitati pe care ea poate habar n-are ca le are.

Sunt emotionata si pentru ca soarta a vrut ca fetita sa se nasca in aceeasi perioada a anului cu fetita mea, dar la un an diferenta. Sunt emotionata deoarece prietena mea va naste natural, asa cum l-a nascut si pe baietel si  o admir pentru curajul ei (desi si eu eram hotarata sa nasc natural, eram destul de speriata totusi si  poate de acolo mi-a crescut suficient de mult tensiunea in ultima perioada a sarcinii astfel incat doctorul meu a decis sa fac cezariana- despre povestea sarcinii si a nasterii mele in alt post).

Sunt emotionata pentru ea si in acelasi timp vreau sa imi cer iertare ca n-o sa fiu acolo langa ea. Asa cum n-am fost nici in iulie 2011. Atunci de-abia ramasesem eu insarcinata, aveam greturi de muream si mi-am prelungit sederea la Craiova mai mult timp...si nu m-am dus la ea la spital. Si acum, acum sunt la Craiova, imi cresc copilul si tot departe de ea o sa fiu. Si nu e prea corect, avand in vedere faptul ca ea a fost alaturi de mine cand am nascut eu...

Imi cer scuze, sper sa nu fii foarte suparata. Oricum daca vreuna din voi va naste la spitalul Filantropia din capitala in urmatoarele doua saptamani sa va ganditi si la prietena mea cea mai buna care e si ea pe acolo cu minunea ei frumoasa in brate.

I love you, my best friend!

De ce?

De ce m-am apucat sa scriu? Nu am fost niciodata o fana declarata a blogurilor, chiar inainte sa o am pe fie-mea faceam baza de cea mai buna prietena a mea care citea mereu bloguri. Mi se parea o pierdere de vreme, chiar nu intelegeam. Apoi am nascut, au aparut o groaza de intrebari de mama disperata al caror raspuns il cautam pe net. Si tot cautand am gasit articole mai mult decat interesante pe blogurile unor mamici. Pe care am inceput sa le citesc si sa le urmaresc. Am devenit fana. Si de la cele trei mamici de nadejde, am inceput sa citesc si blogurile pe care ele le apreciau si tot asa...

Am descoperit o multime de mamici sau pur si simplu femei (deoarece chiar cred ca marea majoritate a proprietarilor de blog sunt femei) de la care aflam multe lucruri interesante despre cresterea copiilor sau pur si simplu cititul postarilor lor ma relaxa.

Vreau sa va spun ca de cand am devenit mama am devenit si feisbuchista. Sau cel putin asa considera sotul meu ca sunt. Ma tot tachineaza ca stau mereu pe feisbuc seara dupa ce culc copilul. Stau pe net ce-i drept dar nu neaparat pe feisbuc, ci mai mult pe bloguri, citesc ce a mai facut X sau Y. Mi se pare relaxant. Acum nu stiu daca si blogul meu va parea relaxant pentru cineva, mi-as dori sa fie si mi-as dori si sa ma tin de el si sa scriu in continuare.

Si acum cate putin despre cum am ajuns sa scriu un blog. E la moda. Si asta e adevarat dar inseamna ca eu am fost la moda asta inca de cand eram pustoaica in clasa a 5a sau a 6a. Atunci am inceput primul meu "blog", scris pe o agenda. Si "postam" in fiecare zi, mereu aveam ceva de spus. Si atunci era la moda faza cu blogurile doar ca erau "for your eyes only". In cazul sora-mii erau si pentru ochii mei deoarece saraca nu a scapat fara ca eu sa-i citesc fiecare randulet din jurnal. Dupa care ii aranjam jurnalul astfel incat sa nu isi dea seama ca il citeam. Pfuuu, am scapat! Adica acum pot citi jurnalele altor persoane fara sa ma simt vinovata daca as fi prinsa. Am voie!

Si deci am avut jurnal. Am strans acolo toate experientele mele demne de notat din generala, din liceu (astea sunt cele mai suculente si dragi mie) si ceva din facultate. Foarte putin din facultate, deoarece la un moment dat nu imi mai gaseam rabdarea sa scriu in jurnal, mi se parea o pierdere de vreme. Cum mi s-a parut pana acum. Acum mi se pare iar funny sa scriu cate ceva. Ca pe vremea liceului. Wow! deja imbatranesc si incep sa-mi placa lucruri ce imi placeau cand eram mai mica? Brrrr! Simt ca sunt mai batrana, fizic dar ca si feeling interior eu ma simt tanara, inca un copil cu capu-n nori...care viseaza.

Asadar, sa incepem...