Mama si femeie

Nu stiu cat de razna am luat-o eu de cand am nascut-o pe Ioana, adica sunt convinsa ca m-am schimbat si 90% din discutiile cu mine sunt despre puericultura, dar nu ma consider chiar atat de nebuna incat sa vorbesc doar despre cat de minunata este Ioana si cat este de mirobolanta si etc. Nu e stilul meu sa imi ridic in slavi copilul, mai ales ca sunt convinsa ca pentru restul lumii chiar nu e asa. Da, este minunata si ei i-o spun in fiecare zi, si ii spun cat este de frumoasa si desteapta si iubita dar nu o spun si altora sa ii tampesc de cap. Asa ca nu cred ca am cazut in extrema asta a mamelor "nebune" care au uitat de ele si de tot si sunt "fascinate" de odraslele lor.

Dar da, chiar m-am schimbat la modul ca o pun pe ea pe primul loc si nu mi se pare ca imi sacrific viata mea daca stau si ma joc cu ea, sau ii citesc sau ne plimbam, sau am rabdare cand are "tantrumuri". Spun asta deoarece cunosc mame sau mame in devenire care nu inteleg de ce mai fac al doilea copil, ca nu isi imagineaza cum sa nu te mai pui pe tine pe primul loc, ca nu inteleg cum sa nu mai ai chef sa pleci in concediu fara copilul tau. Chiar vorbeam cu o prietena insarcinata care e aproape speriata de ideea de maternitate. Nu stiu cum  dar pe mine nu m-a speriat deloc ideea asta nici cand eram insarcinata cu Ioana, nici dupa. Eu am luat totul pas cu pas, cum a venit si nu mi s-a parut deloc, chiar deloc greu. Cateodata mi se pare plictisitor, adica e o rutina si am zile cand as vrea sa fac altceva dar apoi iar mi se pare frumos. E totul natural pentru mine.

Apropo e o moda acum sa ai un blog din asta mamicesc si sa vorbesti despre copil, despre cat esti tu de naturala ca mama, blah blah. Dar poate asta fac mamele din lumea intreaga, sunt mame inainte de toate si apoi femei. Ideea e sa nu uitam din femeia din noi, cred ca este foarte important sa impletesti cele doua notiuni ca sa n-o iei razna sau sa devii plictisitoare pentru toti ceilalti. Asta incerc eu acum sa nu uit de femeia din mine si sa imi aduc aminte ca eu sunt eu si ca da, sunt si mama, dar in primul rand sunt un om cu dorinte si visuri si nevoi.

Puhdistus

Tocmai am vazut un film care m-a impresionat foarte tare. Nu mi s-a mai intamplat de foarte mult timp sa ma "miste" un film. Si culmea este ca nu e american, ci estonian si finlandez. Si, in timp ce il priveam, chiar ma gandeam ca pana si estonienii fac filme mai bune ca ale noastre. Adica intr-un film romanesc astepti 10 ani pana termina Xulescu sa isi manance supa sau sa-si lege sireturile. Filmul asta "Puhdistus" (tradus "Renasterea") e bine realizat, bine jucat si seamana a film de secolul 21. Il recomand cu multa caldura. Eu l-am vazut pe Cinemax.

Ce mai face ea

Da, stiu, scriu rar si nici mie nu imi place asta. Sunt doar putin ocupata cu cautarile pentru mobila de bucatarie, faianta si alte mobile de prin noul apartament. Asa ca putinul timp pe care il am neocupat de fiica-mea il dedic acestor cautari.

Dar sunt datoare cu un mic update la eczema. De pe 29 septembrie pe 1 noiembrie nu a fost nevoie sa mai iau remediul. Nu mi-a aparut nimic pe degete. Pe 1 noiembrie am mai luat totusi o doza deoarece imi aparusera vreo 3-4 bubite pe un deget. Si atat. Si m-am gandit sa iau. Vad ca sunt ok acum, sa vedem mai departe. Doamna doctor mi-a spus ca va trebui sa iau atata timp cat va fi nevoie. O sa iau, ce sa fac, sper doar sa ma organizez/echilibrez eu mai bine ca fiinta si sa nu  mai fie nevoie sa le iau, la un moment dat.

V-am pupat.

Bolile le producem noi

Stiu ca s-a scris si se scrie mult pe tema asta a gandirii pozitive si ca ea este izvorul unei vieti sanatoase si frumoase. Eu nu mi-am controlat prea mult mintea, am lasat-o sa abereze linistita si sa se duca acolo unde dorea ea. Adica in cele mai negre previziuni. Sunt o panicarda, poate nu eu, dar mintea mea este sigur. Adica in momentul in care sa zicem aflu o veste mai putin buna (dar care totusi ar putea avea rezolvare), eu imediat intru parca intr-un vertij, adica mi se pare ca nu mai ies din starea aia, ca nimic nu are rezolvare. Si raman acolo cu totul, adica toata fiinta mea este prizoniera mintii mele panicarde. Si ma framant si ma chinui degeaba, caci, pana la urma, raspunsul nu e la noi, nu? Ci la Dumnezeu si oricat m-as da eu cu capul de toti peretii, nu pot schimba ceva.

Si uite asa sunt convinsa ca toata lasitatea asta a mintii mele m-a dus pe mine, cu toata fiinta mea, in diverse situatii de boala. Una din ele ar fi si eczema asta. Pe care o depasesc incet, incet cu ajutorul Apisului. Mai apare cateodata, dar nu e la fel de vorace si cateodata pleaca chiar singura, fara interventia Apisului. Dar, dupa cum v-am mai spus, am maini de expozitie acum, nu mai sunt ce-au fost prin primavara. Adevarul este ca Apisul sau poate ca toate sedintele cu doamna doctor homeopat m-au facut sa fiu mai linistita, mai increzatoare ca totul va fi bine. Nu sunt inca 100% gata sa infrunt orice, dovada fiind si bubitele care mai apar inca, dar clar e o imbunatatire a starii mele generale. Si treaba asta cu "Boala asta tu o produci" e spusa de homeopata mea care m-a scuturat bine de cateva ori si m-a pus pe drumul cel bun zic eu, adica acela al increderii (in mine, in viata, in ceea ce e frumos). Cea mai importanta fiind increderea in mine.

Asa ca aveti incredere ca se va rezolva, aveti incredere in voi si ascultati-va corpul, sufletul si mai putin mintea. Apoi, cu ceea ce simtiti, puteti sa dirijati mintea spre ganduri mai pline de speranta. La mine pare sa mearga.

Cand se termina o prietenie?

Ma preocupa de ceva vreme intrebarea asta. Si nu pentru ca mi s-ar termina vreo prietenie chiar in acest moment. De fapt nici nu cred ca este un moment anume cand se termina o prietenie. Sunt poate mai multe momente in care iti dai seama ca esti din ce in ce mai indepartat de celalalt, dar treci peste, nu bagi de seama si ajungi peste un oarecare timp sa iti dai seama ca esti de-a dreptul la celalalt capat al Pamantului fata de persoana respectiva ca sentimente, trairi, experiente.

O ruptura de genul asta am resimtit eu cand m-am mutat la Bucuresti si m-am indepartat de toti prietenii din Craiova. Chiar de toti, mai putin de o persoana. Culmea este ca dupa ani, am reluat legatura cu doua dintre acele persoane si a fost totul ca la inceput, cum zic eu destul de "cliseist" era "meant to be" sa ma inteleg cu acele persoane. Dar ceilalti s-au pierdut ca un fum. Poate mai vorbesc din cand in cand cu ei, foarte rar, dar simt ca nu mai am ce vorbi cu persoanele respective, desi erau vremuri cand imi petreceam ore intregi in compania lor fara sa resimt plictisul. Acum am momente in conversatia cu ele cand simt ca nu mai stiu ce subiecte sa abordez si dialogul il incep cu ceva de genul "Si, ce mai fac copiii?" Penibil. Si nu, nu este numai vina mea, ci este vina conjuncturilor in care suntem prinsi. Pentru ca probabil m-am imprietenit cu ei din cauza conjuncturii de la vremea respectiva si o alta conjunctura m-a facut sa pierd legatura cu ei dupa cativa ani. Nu am decat cativa "meant to be". Persoane pe care le-am pastrat in viata mea indiferent de conjunctura. Si ma bucura treaba asta, ca am aproape din fiecare etapa a vietii mele, pe cineva care a ramas.

Cert este ca m-a durut ruptura cu cativa, n-am inteles-o cu altii (chiar acum am una pe care nu o inteleg) dar mi-am dat seama ca viata e mereu NOUA, proaspata si aduce oameni noi, oameni ai conjuncturii mele de azi, oameni care maine pot sa nu mai fie, sa dispara, dar care azi imi sunt de ajuns.

Imi doresc sa nu mai pierd din prieteni pe drum, desi conjuncturile astea ma schimba atat pe mine, cat si pe ei si poate directiile schimbarii nu corespund si atunci e gata ruptura. Eu imi doresc multe :)

La locul de joaca

N-am mai scris de mult timp deoarece am fost plecati in concediu, ne-am plimbat, relaxat dar am si obosit. Si azi am zis sa reluam iesirile la locurile de joaca. Ca sa nu piarda pitica contactul cu viata sociala :)). Nu stiu daca stiti, daca nu va zic eu, locurile de joaca din Craiova sunt de groaza: nisip plin de mucuri de tigara, coji de seminte peste tot, caini vagabonzi. Mi se pare ca o duc la locul cu gunoi, nu la un loc de joaca. Basca, toate leaganele, balansoarele si toboganele rupte si vai de mama lor. Si nu, nu tine in totalitate de autoritati (desi ar putea sa adune cainii de pe strazi si sa mai faca curat din cand in cand si la locurile de joaca), ci tine de oameni, de cei care vin acolo, de adolescentii care se suie pe tobogane seara, sau se dau in leagane. Ma rog, din punctul meu de vedere chiar sunt o bataie de joc locurile astea de joaca.

Dar nu neaparat despre asta vroiam sa va vorbesc, ci despre altceva ce m-a facut sa rad in sinea mea. Primul lucru pe care l-am observat mergand la locul de joaca a fost ca fie-mea era cea mai sumar imbracata, adica in blugi (lungi, acasa am avut o dilema daca sa nu ii iau scurti, dar eu mi-am luat blugi lungi am zis ca ii iau si ei la fel) si un tricou. Afara, o zi senina de toamna, adica destul de caldut. Ceilalti copii, toti mai mari ca fie-mea sau de aceeasi varsta, erau si cu un hanorac deasupra, plus baticut sau chiar caciulita pe cap. Mi-am zis in sinea mea, iar e fie-mea mai dezbracata decat altii. Ne dam noi in balansoar, in tobogan si mergem si la leagan. Langa noi, vine o fetita pe care tocmai o luasera bunicile de la gradinita. O fetita destul de mare, sa zic de vreo 5 ani. Una din bunici ii zice celeilalte: "Pune-i, draga, camasa (cu maneca lunga) si inchide-o la gat sa nu raceasca". Se executa celalalta bunica, iar apoi in timp ce mai discutau despre meniul de la gradi, o aud iar pe bunica grijulie zicand "Nu o da asa de tare ca se face vant si raceste!" WOW!!! Asta a fost chiar tare! Si dupa o pauza oarecare, de data asta catre fetita "Si inchide gura ca intra aer rece si te doare in gat!". Mi-am zis "Hait, astea toate gandesc asa!". Eu clar sunt din alt film.

Fuseram pe la munte

Am fost la munte weekendul asta. Prin Fagaras, pe langa Sibiu, Complex Albota. Foarte fain, copila din dotare a avut distractii pe masura, doua locuri de joaca mai mult decat ofertante, groapa preferata de nisip, o pastravarie cu multi pastravi simpatici iar parintii au mancat pe rupte. Buna mancarea, lucru care se putea observa si dupa hoardele care populau zona in timpul pranzului. Era plina locatia de mancaciosi veniti din imprejurimi. Aer curat, liniste. Noua ne-a placut!

Eczema face bine atata timp cat ma tin departe de detergenti. Am observat ca daca exagerez cu spalatul vaselor, imi reapar mancarimile. Nu atat de rele si sa ne intelegem mai sunt doua trei bubite, culmea la primul deget afectat de eczema inca de la inceput. Atat, nu mai am maini de monstrulet. Iau o doza din remediu si gata, sunt ca noua. Dar o sa incerc sa stau cat mai departe de spalat, de detergenti. Sotul a preluat sarcina asta, si ma pot lauda ca am un sot de nota 10.

Va pup, noapte buna!