Liber

Cand eram mica eram foarte timida. Si cuminte. Din ce spune mama. Bine, ea spune doar partea cu "eram cuminte", aia cu timiditatea doar eu stiu ce-am patit cu ea si cat m-am chinuit, adult fiind, sa scap de ea. Intro oarecare masura am scapat. Fie-mea, dupa aceleasi standarde (aka mama), nu e cuminte, e chiar nazdravana si rasfatata. Acum nu stiu ce sa zic. Si eu si ta-su zic eu ca suntem niste oameni cu bun simt. Poate e si din educatie dar e si firea noastra. Ma gandesc ca nici pe fie-mea n-o s-o invat sa jigneasca sau sa dea cu pumnul. O s-o las insa putin mai libera. Deoarece eu consider ca am fost atat de cuminte din cauza atator "nu"-uri pe care le-am tot auzit. Idealul generatiei parintilor si bunicilor mei era sa aiba copii cuminti. Idealul meu este sa am un copil fericit care mai tarziu sa devina un adult echilibrat. Un exemplu in acest sens este sotul meu. El a fost lasat mai liber si este un adult foarte echilibrat. Sau poate ma insel. Cu certitudine nu va pot spune ca a lasa mai liber copilul e bine sau rau. Studiile actuale in materie de parinteala spun ca e bine. Eu pot spune doar ce a fost rau pentru mine. Si am speranta ca felul in care imi cresc fetele le va fi de bun augur pe viitor.