Sa mergem la Eurovision

Am vazut de curand pe VH1 un videoclip cu melodia care a castigat Eurovisionul anul asta. Mie nu mi-a placut melodia cand am ascultat-o in concurs dar acum mi s-a parut chiar comestibila. Nu e ceva nemaipomenit sa iti ramana in minte (bine, mie mi-a ramas :D) si sa vrei sa o pui pe un CD sa asculti in masina, dar merge. Adica fata de Ouatu ala al nostru sau cum naibii o cheama pe aratarea care "a reprezentat Romania", ca nu stiu daca era barbat sau femeie, melodia Danemarcei e divina. Mi se pare asa penibil ca am ajuns sa trimitem o asemenea creatura dubioasa sa ne reprezinte cand industria noastra muzicala chiar scoate piese bune, unele chiar foarte bune (nu ma refer ca ar fi opere de arta, sunt piese usoare, de vara, dar nici la Eurovision nu trebuie sa te prezinti cu cine stie ce arta). Ma consolez doar cu gandul ca nu suntem singurii penibili. Si Anglia, si Franta, si Spania trimit penibili sa ii reprezinte. Si alte tari la fel. Sunt convinsa ca daca Anglia ar fi trimis-o pe Adele cu vreun hit de al ei, ar fi castigat. Dar probabil ca o vor trimite peste 50 de ani cand va fi terminata din punct de vedere muzical.

Chiar nu inteleg de ce lumea isi bate joc de concursul asta. Ar putea fi ceva placut. Si la anul o sa tin cu Romania, doar ca sper sa trimita si ei melodii mai normale la cap.

A te "bucuresteni"

De prin anul IV de facultate a inceput sa-mi placa Bucurestiul. De fapt eu din anul I mi-as fi dorit sa ma transfer la Bucuresti dar cu adevarat a inceput sa imi placa in anul IV. Si am facut totul pentru a ma duce acolo. Nu pentru un job mult mai bun sau pentru posibilitatile nemaintalnite de acolo ci pur si simplu pentru ca adoram aerul boem al Bucurestiului. Adoram viata, nelinistea, multimea, furnicareala, totul era pe placul meu. Si mai ales plimbarile prin centrul orasului, cafenelele, diminetile de primavara. Sincer si acum imi plac la fel de mult toate astea desi m-am intors de un an jumatate in Craiova. 

 

Ce nu-mi place e altceva care nu are nicio legatura cu bietul oras ci cu oamenii de acolo. Cumva parca le spala creierii orasul asta. Lucrul asta mi s-a intamplat si mie in cei 6 ani petrecuti acolo dar eu nu vedeam asta. Nu aveam cum s-o vad, asa cum presupun ca nici oamenii astia afectati de Bucuresti nu vad asta. Daca vii din "provincie" (cum spun toti acolo despre restul tarii, parca restul tarii ar fi un gunoi imens; culmea este ca dupa cativa ani petrecuti acolo, chiar si cei veniti din provincie gandesc asa) si te asezi in Bucuresti, prinzi un job bun, ce sa mai GATA! ti se pare ca restul tarii e "la tara", ca n-ai nicio sansa daca stai in Craiova sau Piatra Neamt sau mai stiu eu ce oras. Exceptie poate face Constanta, Brasovul, Sibiul, orase din astea care li se par lor, "bucurestenitilor", ca ar mai avea un oarece potential, dar nu prea mare. Bucurestiul e cel mai tare! Eu nu zic ca nu e asa din punct de vedere economic, departe de mine gandul asta, chiar cred ca e cel mai rasarit oras, dar de aici pana la a desconsidera restul tarii mi se pare mult. Si asta o fac prieteni de ai mei mutati la "marele oras" si mi se intoarce stomacul pe dos cand aud expresii de genul "aici la Bucuresti" (dupa asta urmeaza ceva de genul "doctorii sunt mai smecheri" sau "programatorii au mai multi bani" sau altele). O fi adevarat, nu stiu, dar taci naibii din gura si vezi-ti de viata ta! Nu jigni restul tarii ca de acolo cred ca vine 80% din populatia Bucurestiului (daca nu ei, cel putin parintii lor sigur). Putini sunt adevaratii bucuresteni. Restul sunt "bucuresteniti" cu aere si talente. Repet si eu am fost in categoria asta si sincer ma bucur enorm ca am scapat de feelingul asta de superioritate care nu poate sa iti aduca nimic bun.

 

Pana una alta eu ma bucur enorm ca m-am intors, nu atat pentru mine cat pentru Ioana. Altfel ar fi condamnata sa isi petreaca toata copilaria claustrata intrun apartament de bloc comunist din Bucuresti, undeva pe la etajul 7-8 al unui turn, intro intersectie aglomerata in loc sa se bucure de dimineti linistite in curtea bunicilor sau de dupa-amiezi petrecute printre tufele de zmeura si capsune de la matusa din curte. N-ar fi cunoscut dragostea bunicilor decat in weekenduri sau poate in vacantele de vara (desi acum nu mai e la moda sa iti lasi copiii la bunici), asa are parte de ea zilnic asa cum ar si trebui.

 

Asa ca "bucurestenitilor" stati voi acolo ca noua ne e bine aici! Nu o sa zic mai bine pentru ca eu nu mai sunt ca voi!

Sunt inca in vacanta

E vara si ma simt ca in copilarie in vacanta de vara. Cu zile care au acelasi ritm si care trec foarte repede, cu o relaxare iesita din comun si cu un mare chef de leneveala. Se vede doar ca nici nu mai scriu pe blog. Ne-am mutat pentru o saptamana la soru-mea la casa ca sa avem grija de caini si flori in lipsa lor, ei fiind plecati in concediu. Si chiar ma simt in vacanta desi soru-mea sta in acelasi oras la cateva strazi distanta de mine. Dar am o lene in mine de nici mie nu imi vine sa cred.

Referitor la eczema am mai luat acum o saptamana, mai precis vinerea trecuta o doza de Apis 30 (la indicatiile homeopatei care a spus ca la doua saptamani ar trebui sa mai iau o doza), dar sincer mie mi s-a parut ca dupa doza aia mi-au aparut mai multe bubite si ma mancau mai mult degetele decat o fac acum cand nu mai iau nimic. Trebuie sa vorbesc iar cu homeopata si sa ii spun treaba asta. Dar degetele arata bine! Adica pot iesi cu ele in lume fara sa imi fie teama ca cineva ar putea observa ceva. Eu stiu ca nu sunt 100% refacute dar altcineva nu si-ar da seama. Asa ca inca o data pentru bolile astea enervante cum este eczema recomand homeopatia.

Va pup! Ma duc sa lenevesc in continuare.

Sentiment matern

Pare un cliseu dar chiar simt altfel de cand sunt mama. De exemplu am vazut un film pe timpul cat eram insarcinata cu Ioana, deci nu aveam cine stie ce feelinguri de mama (privind in urma imi dau seama ca mai deloc chiar). Adica, cel putin pentru mine, a fost o vrajeala faza cu dezvoltatul iubirii inca de cand e in burta bebele, vai ce perioada mirifica e perioada de gravida, ce frumos, inaltator etc este. Pentru mine nu a fost deloc asa. Si nu ca as fi vreo mama denaturata, ci pur si simplu la mine a nascut sentimentul asta de iubire in alt moment. Cred ca nici in clipa cand am vazut-o prima data (eu fiind cu burta deschisa pe masa de operatii) nu m-a impresionat cine stie ce. am fost fericita doar ca e ok, dar stiu sigur ca m-am surprins in momentul cand eram la terapie intensiva ca ma gandeam la cum sa scap EU mai repede de acolo, dar nu aveam nicio curiozitate referitoare la Ioana. Probabil ca iubirea a aparut in alt moment, eu consider ca atunci cand am tinut-o prima data aproape de inima mea sau poate atunci cand a supt pentru prima data, cert este ca atunci cand am iesit cu ea din spital o iubeam. Ei, tocmai iubirea asta ma face acum sa simt altfel.

 

Ziceam de filmul pe care l-am vazut atunci cand eram insarcinata, un film cu Russell Crowe, in care e vorba despre cum reuseste el s-o scoata pe nevasta-sa din inchisoare, ea fiind acuzata pe nedrept de uciderea sefei sale si inchisa timp de trei ani de zile. Prima data cand l-am vazut nu m-a impresionat deloc, chiar nu mi-a placut. Acum insa, l-am revazut acum o saptamana si mi-a placut tare mult. Mi-a placut si m-a impresionat si ma tot gandeam la baietelul lor care avea 3 ani atunci cand o inchisesera pe mama lui si ce simtea el, cum se gandea el ca mami il abandonase. M-a impresionat tare mult treaba asta. Si toate filmele cu copii ma impresioneaza tare mult. Ce sa mai zic de povesti reale cu copii. Am devenit o smiorcaitoare fara seaman de cand sunt mama. Privesc cam totul prin prisma relatiei mele cu fetita mea.

 

Pare cliseu, pentru fetele tinere si fara ganduri de copii inca sunt convinsa ca par prostii de baba. Dar asta e, asa simt eu acum, totul e legat de Ioana si nu e rau deloc (zic eu :D).

Inapoi la treaba

Desi vacanta mea s-a terminat de o saptamana, nu mi-am gasit timp sau poate chef sa scriu. Dar astazi am zis GATA! cu leneveala, ne apucam iar de treaba :). De cand am venit, mi-am reintrat foarte repede in indeletnicirile zilnice de genul plimbarilor cu Ioana prin parc, jocurilor cu aceeasi frumoasa fetita, adormitul la pranz, mesele etc. Partea frumoasa a jobului de a fi mama. Si chestia asta imi ocupa toata ziua. Seara mai am ragaz pentru mine cel mult doua ore intre 9.30-10 cand o culc pe ea pana pe la 12 cand trag de mine sa ma duc la somn deoarece a doua zi mandra e in picioare pe la 6-6.30 si eu morocanoasa.

 

Chiar ma simt ca la job! E acelasi sentiment de rutina dar e o rutina frumoasa, adica n-as da-o pe niciun job din lumea asta oricat de banos ar fi!

 

Apropo de eczema, n-a fost niciodata mai bine, mai ales ca de doua saptamani n-am mai luat niciun remediu nimic si imi mai apar bubite din cand in cand, mancacioase ca de obicei, dar trec repede far incidente majore. Oricum azi imi reiau vizitele la medicul meu homeopat sa vedem ce strategie mai adoptam.

 

Asa ca de azi sunt official "back in business"!

Imi iau o vacanta

Bagaje aproape gata, dus copil la soru-mea, liberi sa facem ce vrem. Dar am simtit un gol imens cand am intrat in casa si mi-am dat seama ca 10 zile n-o mai vad. De cand nu imi mai ajunge doar sotul pentru o vacanta reusita? Sper sa ne redresam pana maine si sa ne vina cheful de un concediu frumos si activ. Cert este ca acum suntem completi doar cu ea. E un sentiment nou si sunt convinsa ca asta e ultimul concediu pe care il facem fara ea.

Va pup si revin sa scriu dupa ce ma intorc.

Eczema e nesperat de bine, mai am doar cateva zone foarte mici intre degete cu bubite. Mainile sunt suple si catifelate ca odinioara. Fain, nu? Devin din ce in ce mai mult o fana a homeopatiei. Mi se pare ca e magie si v-o recomand cu caldura.

Cu cine vorbesc despre eczema?

Atunci cand nu mai am cu cine discuta despre o problema aparuta in viata mea, presupun ca ar trebui sa scriu pe blog. Azi dimineata nu mi-am dat seama de solutia asta si m-am enervat rau de tot de aparitia bubitelor mancacioase iarasi (dupa ce de joi pana ieri nu mai avusesem probleme mari cu ele, adica mai apareau dar nu mai era mancarimea intensa, plus ca mainile mele arata mai bine ca niciodata; chiar si acum). Azi dimineata mi s-a parut ca iar o iau de la capat si ca niciodata nu voi mai scapa de problema asta. Desi am spus si repet, situatia arata de 10 ori mai bine ca acum o luna de exemplu: pot sa imi indoi degetele, nu mai sunt asa de umflate, pielea si-a recapatat in mare parte supletea, mai sunt doar cateva zone pe degete care arata rau. Ar trebui sa vad partea asta buna a situatiei. Doar ca azi dimineata m-am enervat rau si nu am vazut partea buna si ma supar pe mine ca m-am enervat pe Ioana si am tipat la ea ca nu mananca. Si m-am simtit ca o mama rea care isi varsa nervii pe copilul nevinovat. Si asta doar din cauza faptului ca nu am cu cine vorbi despre supararea asta. Adica nu sunt multi oameni dintre prietenii mei cu care am vorbit despre eczema. Chiar daca scriu pe blog si e public si alti oameni pot afla oricand si oricat despre eczema mea, eu nu am discutat cu multi prieteni despre treaba asta. Ba mai mult, acum vreo 3 saptamani m-a intrebat o prietena de ce am mainile asa aspre (nu putea sa le vada ca eram la o nunta si era mai intuneric in sala) si i-am spus ca am facut o alergie la un detergent. De ce am ales sa ascund ce am? Poate pentru ca nu cred ca oamenii au timp si chef sa auda de boli si o eczema suna urat, se pot gandi la altele, la ciuperci, mai stiu eu la ce. Cert este ca o ascund. Cat se poate ascunde avand in vedere ca e "pusa pe masa", adica mai evidenta ca pe maini nu stiu unde ar putea fi (poate pe fata si sunt recunoscatoare ca nu am asa ceva).

Si si mai cert este ca atunci cand am o "cadere" si ma gandesc ca iar au aparut bubitele si ca nu mai scap de boala asta imi dau seama ca nu am cu cine vorbi despre problema asta. Daca discut cu sotul imi va spune "Hai, pui, sa schimbam doctorul, hai sa mergem la altcineva", oricum barbatii nu sunt niste interlocutori buni in situatii din astea, ei trebuie sa gaseasca o solutie. Nu pot sa discute doar, daca nu gasesc o solutie nu are rost atata vorba. Si mie imi place sa ma lamentez. Sau imi placea. Stau acum si ma gandesc ca nu am mai facut de foarte mult timp treaba asta. Poate e datorita remediilor pe care le iau sau pur si simplu pentru ca nu mai am cu cine discuta. Si atunci fiecare problema aparuta incerc s-o rezolv singura. Asa cum pot eu. Simt lipsa unei discutii cu cineva anume dar imi dau seama ca nu se mai poate, nu mai e timp de asa ceva. Eu am timp ca am doar un copil si ma descurc binisor zic eu, dar "umarul" pe care plang eu de obicei are deja doi copii si vorbim din joi in pasti. Asa ca va trebui sa ma descurc singura. Si apropo, doamna doctor m-a pus acum sa iau doua globule de Sulfur 15 ch. Vom vedea.